Politeía Doctrinară

Antagonismele dintre marile puteri au facut imposibila constituirea unui front al tarilor interesate in mentinerea statu-quo-ului in Europa. Dupa ocuparea Austriei (martie 1938) si Cehoslovaciei (martie 1939), guvernul de la Berlin si-a intensificat preocuparile diplomatice in directia izolarii Poloniei, obiectivul imediat al agresiunii. In climatul international existent, caracterizat de o stare apropiata izbucnirii razboiului, exploatand diferentele ce se manifestau intre pozitiile adoptate de Uniunea Sovietica, pe de o parte, si Marea Britanie si Franta, pe de alta parte, in vara anului I939 in timp ce la Moscova se desfasurau tratativele tripartite, guvernul german a propus guvernului sovietic, si acesta a acceptat, incheierea intre U.R.S.S. si Germania a tratatelor economic (21 august) si politic (23 august 1939).

Esuarea tratativelor anglo-franco-sovietice si incleierea tratatelor sovieto-germane au fost primite cu o vie neliniste de cercurile politice si militare romanesti. Premierul roman, Armand Calinescu, aprecia ca pentru Romania se crease o situatie „foarte grava". Ingrijorarea opiniei publice si a cercurilor guvernante din Romania a sporit si mai mult cand, la cateva zile dupa publicarea tratatului sovieto-german, presa americana facea referiri la un protocol. secret al acestui tratat, vizand modificari teritoriale in zona estica europeana, intre Marea Baltica si Marea Neagra.

Noile evenimente produse in arena politica internationala incheiasera practic indelungatul proces al izolarii Romaniei pe plan extern, redusesera la ultima expresie posibilitatile cercurilor guvernante romanesti de a mai naviga in apele involburate, pline de primejdii si riscuri ale situatiei internationale, ce aveau sa determine alt curs al politicii romanesti in imprejurarile apropiatei conflagratii mondiale. Dupa august 1939, Romania se gasea plasata la interferenta intereselor celor doua puteri imperialiste – Germania si U.R.S.S. – ale caror pofte anexioniste erau departe de a fi fost satisfacute. Comandamentul militar roman a urmarit indeaproape evolutia evenimentelor, a prognozat corect o serie de situatii si a indicat masuri practice pentru salvgardarea independentei nationale si integritatii teritoriale a Romaniei. La sfarsitul anului 1938 si inceputul anului 1939,Marele Stat Major roman ajungea la concluzia ca in anul 1939 „cea mai probabila intentiune a Germaniei este sa realizeze etapa cea mai usoara si mai sigura, adica penetratia spre sud-est si in Romania, pentru a stapani gurile Dunarii, a-si amenaja o baza puternica la Marea Neagra si a-si crea o puternica si larga baza de operatii (strategica si economica) pentru ca sa poata trece apoi la ultima si cea mai grea etapa in expansiunea sa spre est si spre sud. Deci, obiectivul principal si imediat al Germaniei va fi Romania".

Hotararea cu care intreaga natiune romana se pronuntase pentru rezistenta armata in fata planurilor de invazie ungara, avand in spate sprijinul tacit al guvernului de la Berlin, a determinat conducerea celui de-al treilea Reich sa renunte, pentru moment, la ocuparea militara a Romaniei.

Evaluand raportul de forte existent in primele opt luni ale anului 1939 intre statele interesate in mentinerea statu-quo-ului si statele fasciste si revizioniste, M.St.M. a ajuns la concluzia ca „in ansamblu coalitia rezultata din alianta franco-engleza, sporita cu Polonia si Intelegerea Balcanica (chiar fara Iugoslavia) poate opune initial Axei germano-italiene si satelitilor ei (Ungaria, Bulgaria, Spania) forte sensibil egale, cu conditia ca intrarea in actiune sa se faca de la inceput solidar si simultan de toate puterile coalitiei". Pe marginea acestei concluzii, seful M.St.M., generalul Florea Tenescu, facea urmatoarea adnotare: „Repartizarea fortelor este, in general, logica, desi nu se stie nici exact de ce forte dispun marile puteri si nici, mai ales, ideile de intrebuintare a lor". Se considera ca in desfasurarea ulterioara a operatiunilor militare dintre cele doua coalitii, timpul va lucra in defavoarea puterilor agresoare, date fiind resursele imense ale Statelor Unite ale Americii, U.R.S.S. si imperiilor coloniale britanic si francez. Se aprecia, de asemenea, ca intrarea foarte probabila a S.U.A. in razboi si scoaterea din cauza a flotei italiene din Marea Mediterana vor fi factori determinanti in asigurarea victoriei coalitiei antihitleriste.

Forurile militare si politice romanesti se pronuntau net impotriva participarii Romaniei in vreun fel sau altul alaturi de puterile Axei, apreciind in mod realist ca, in orice situatie, Germania si Ungaria ramaneau pericolul principal pentru integritatea si independenta nationala. De aceea si in acest plan de aparare strategica se afirma clar ca locul Romaniei este in coalitia statelor antirevizioniste si antifasciste, ca „pentru a putea rezista cu succes in locul ce-i revine in aceasta coalitie si pentru a fi in masura sa se poata folosi la timp de fructul victoriei comune, ea ar trebui sa dispuna de minimum 31 divizii de infanterie, 3 brigazi de munte si 3 divizii de cavalerie (complet organizate si dotate) si sa-si organizeze complet apararea aeriana a teritoriului."

Datele de mai sus erau cele prevazute in planul de mobilizare pentru anul 1939. De remarcat ca acest studiu, intocmit de Sectia Operatii din M.St.M., intuia cu exactitate cadrul general in care avea sa se desfasoare cea de-a doua conflagratie mondiala. El evidentia, de asemenea, conceptia politica si militara care domina la acea data cercurile conducatoare ale statului si ale armatei in ce priveste apararea nationala, pledand hotarat pentru alianta Romaniei la coalitia de state ce se opuneau statelor agresoare si revizioniste. „Oricare ar fi dificultatile prin care ar trece initial – concludeau autorii studiului – o Romanie victorioasa alaturi de coalitie n-ar avea nimic de temut in ce priveste viitorul sau. In schimb, o Romanie victorioasa alaturi de Centrali ar fi un stat vasal din punct de vedere economic, politic si cultural Germaniei. Situatia minoritatii germane si ungare ar deveni in orice caz inacceptabila". Semnarea pactului germano – sovietic a schimbat radical datele problemei. In situatia creata, comandamentul militar roman a preconizat luarea unor ample masuri care sa extinda si sa consolideze, sistemul national de aparare. Izbucnirea marii conflagratii mondiale gasea armata romana in plin proces de modernizare a structurilor sale. In fata unor grupari inamice motorizate si mecanizate cum erau cele germane si sovietice, unitatile armatei romane dispersate de-a lungul frontierelor tarii – solutie ceruta de ultimele mutatii politico-strategice operate in distributia raportului de forte la nivel european – nu ar fi putut sa opuna decat o rezistenta cu eficienta redusa in fata puternicilor sai adversari. In perioada ce a urmat, in fata cercurilor conducatoare din Romania s-a pus cu stringenta problema gasirii unor noi elemente ce puteau fi folosite pentru mentinerea independentei si suveranitatii tarii, a integritatii ei teritoriale. Din evolutia evenimentelor din cursul anilor 1938-1939 ele au tras concluzia ca, pentru o perioada de timp, nu vor putea conta pe un sprijin anglo-francez. Situatia era privita la Bucuresti cu deosebita ingrijorare, deoarece se considera ca Romania, prin importanta ei economica si strategica reprezenta obiectivul principal imediat al Germaniei si al U.R.S.S.