Politeía Doctrinară

În mai 1921 s-a separat aripa de extremă stângă a PSDR, care s-a constituit apoi în Partidul Socialist-Comunist, redenumit curând Partidul Comunist din România (PCdR). Primul secretar general a fost plăpumarul Gheorghe Cristescu. Imediat după scindare, nou formatul PCdR s-a afiliat la Internaţionala a III-a. În anul 1924, PCdR a fost interzis de guvernul liberal, care l-a acuzat de acţiuni anti-româneşti după evenimentele de la Tatar-Bunar şi a rămas în ilegalitate până în 1944. Partidul Comunist din România a fost un partid redus numeric, numărând 2000 de membri în 1922, 1500 în 1931 şi sub 1000 în anii celui de al doilea război mondial. Numărul estimat pentru data de 23 august 1944 este între 794 şi 1150 de persoane . PCR avea un caracter multietnic, românii reprezentând mai puţin de un sfert din membrii săi (în 1930 distribuţia pe naţionalităţi era: maghiari 26%, români 23%, evrei 18%, ruşi şi ucraineni 10%, bulgari 10%).