Politeía Doctrinară

Alexandru G. Golescu (1819 - 1881) a fost fiul marelui vornic Iordache Golescu şi al Mariei Bălăceanu. Alexandru era văr primar cu Ştefan şi Nicolae Golescu, care au fost la rândul lor prim-miniştri ai României. Alexandru G. Golescu studiază la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, apoi la Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi din Paris (1834 – 1839), unde a obţinut diploma de inginer. În 1844 se întoarce la Paris, unde studiază istoria şi economia. Alexandru G. Golescu a cunoscut, sub raportul ideilor politice, o modificare a poziţiilor exprimate de el de la cele republicane la cele liberale şi monarhice, cauza fiind impactul contextului internaţional al vremii. El a susţinut consecvent eliberarea din iobăgie şi împroprietărirea ţăranilor prin răscumpărare, în opinia sa, aceasta fiind „primordială şi le rezuma pe toate, deoarece asigura, prin ea însăşi, viitorul politic al ţării”. A fost cunoscut si ca Arăpilă (cel negru).

Nicolae Golescu a fost cel de-al doilea fiu al boierului cărturar Dinicu Golescu şi al Zoei Farafara. Din anul 1826, studiază la pensionul lui Rodolphe Topffer din Geneva, Elveţia. Revine în ţară în 1829 şi îmbrăţişează o carieră militară, devenind aghiotant al domnitorului Alexandru D. Ghica, în timpul domniei căruia a fost avansat la gradele de maior (1834) şi colonel (1839). Din 1839, Golescu este numit locţiitor de agă al Poliţiei. În calitate de procuror a instrumentat anchetarea şi acuzarea în procesul fondatorilor societăţii secrete (1840), condusă de marele boier Dimitrie Filipescu. Ulterior, se retrage din armată şi devine opozant al domnitorului Ghica. Până în aprilie 1847, a fost director la Departamentul Trebilor din Lăuntru.