Politeía Doctrinară

Politician abil, Brătianu a acţionat imediat şi a purtat o discuţie cu Averescu prin care l-a convins să renunţe la aceste manifestaţii şi să promoveze o politică de continuitate. În schimb, fruntaşul liberal se angaja să sprijine „la momentul potrivit”, după încheierea celor patru ani legitimi, aducerea lui Averescu la putere. Revenit la Arenele Romane, generalul a comunicat simpatizanţilor săi că "lupta noastră şi-a atins scopul", cerându-le să se întoarcă la casele lor [6]. El îşi va îndeplini cuvântul şi nu se va lăsa antrenat în campania zgomotoasă declanşată de opoziţia naţional-ţărănistă. Mai mult, Averescu va sprijni proclamarea principelui Mihai I ca moştenitor al tronului şi instituirea unei Regenţe care să execute prerogativele regale în caz că acesta va ajunge la tron înainte de majorat, chiar dacă această măsură îi aducea mari beneficii lui Brătianu. Încă odată, Averescu va cădea în capcana liderului liberal.

Pe 27 martie 1926, guvernul Brătianu şi-a încheiat cei patru ani legitimi de guvernare. Deşi regele dorea să formeze un guvern de coaliţie între naţionali şi ţărănişti, vocea autoritară a fruntaşului liberal s-a impus încă odată. Pe 30 martie 1926, Ferdinand îl desemnează pe Alexandru Averescu să formeze noul guvern. Dacă în 1920, chemarea lui Averescu la putere apăruse ca un act normal, acum ea constituia o surpriză de proporţii pentru opinia publică. Într-un manifest lansat de naţionali şi ţărănişti se aprecia că guvernul Averescu "n-a fost adus la cârma ţării prin indicaţiile voinţei naţionale, ci este un guvern impus, un guvern personal. Guvernul generalului este un guvern de locotenenţă, un locţiitor al fostului guvern Brătianu" [7]. După adoptarea unor măsuri cu caracter economic, în primăvara anului 1927, Averescu se simţea stăpân pe situaţie şi a început să se îndepărteze de la linia dictată de Brătianu. Ceea ce a provocat ruptura a fost atitudinea generalului faţă de criza dinastică. Boala regelui Ferdinand se agrava şi Averescu a stabilit, în secret, legătura cu principele Carol, aflat la Paris, pentru a găsi o modalitate de revenire a acestuia asupra actului de abdicare. Brătianu a aflat şi în aprilie 1927 i-a reproşat că s-a abătut de la „cele convenite împreună”.[8]

Regele Ferdinand pleda pentru formarea unui cabinet de concentrare naţională, lucru dorit şi de fruntaşul liberal. Deşi Brătianu se gândise la un cabinet prezidat de generalul Constantin Prezan, şeful statului s-a opus cunoscând relaţiile proaste dintre cei doi generali, iar Averescu putea să considere această numire ca pe un act personal împotriva sa [9]. La insistenţele reginei Maria, ferm hotărâtă să ia parte la conducerea treburilor statului, s-a ajuns la propunerea lui Barbu Ştirbey, principalul personaj al camarilei regale. Pe 4 iunie 1927, Averescu a fost vizitat de Constantin Hiott, ministrul Casei Regale, care i-a prezentat decretul regal de demitere a guvernului şi de însărcinare a lui Ştirbey cu misiunea de a forma noul cabinet [10]. Din acel moment, Averescu şi-a dat seama că va fi împins spre periferia vieţii politice. Acest lucru a devenit o certitudine la alegerile de la începutul lunii iulie, când PP nu a întrunit scorul electoral de 2% din voturi, necesar accederii în Parlament. Gazetele epocii relatau că Brătianu a dorit să le dea o lecţie averescanilor [11].

Acest moment a fost unul de cumpănă în activitatea lui Alexandru Averescu. Deşi beneficia de fotoliul unui senator de drept, vocea sa nu mai era importantă pe scena politică din România, iar partidul începea să se scindeze, cea mai notabilă fiind plecarea grupării Goga, care a înfiinţat Partidul Naţional Agrar pe 10 aprilie 1932. Averescu a sprijinit vehement restauraţia lui Carol al II-lea pe Tronul României, petrecută la 8 iunie 1930. Un moment semnificativ s-a întâmplat pe 14 iunie 1930, când noul rege l-a înaintat pe Averescu la gradul de mareşal al României, alături de vechiul său rival Constantin Prezan. Cei doi, împreună cu Ion Antonescu, sunt singurii mareşali din istoria României. Deşi mareşalul se pronunţa împotriva camarilei regale, Carol l-a folosit pentru legitimarea regimului său autoritar. Pe 10 februarie 1938, a răspuns pozitiv la chemarea şefului statului de a face parte din guvernul de uniune naţională, condus de Patriarhul Miron Cristea, ca ministru de stat, alături de alţi şase foşti prim-miniştri. Din 30 martie, după decretul regal de dizolvare a partidelor politice, Carol al II-lea îl numeşte consilier regal.

Pe 3 octombrie 1938, mareşalul Alexandru Averescu a trecut la cele veşnice, la vârsta de 79 de ani. Trupul său neînsufleţit a fost depus în cripta de la Mărăşti, în mausoleul ridicat aici prin străduinţa sa, pentru a cinsti pe eroii bătăliilor din vara anului 1917.