Politeía Doctrinară

Constantin Argetoianu a fost descendent al unor vechi şi influente familii boiereşti din Ţara Românească, fiul generalului Ion Argetoianu, fruntaş al Partidului Conservator. Constantin Argetoianu (nascut in 1871 a murit in 1955 la penitenciarul Sighet), a fost jurist, medic, diplomat, om politic. După terminarea studiilor a urmat o carieră diplomatică, însă a renunţat la aceasta pentru a-şi face debutul în viaţa politică tumultoasă a României. Constantin Argetoianu reprezintă portretul perfect al traseistului politic din perioada interbelică. Rămas în conştiinţa publică ca un „migrator” politic, în drumul său către putere Argetoianu a făcut parte din opt partide politice, un record pentru istoria politică a României, schimbând deseori taberele pentru a-şi atinge scopul. Prin manevre abile şi jocuri de culise, a reuşit aproape întotdeauna să îşi atingă obiectivele, fiind numit în cele mai înalte funcţii din stat. A fost deputat, ministru, preşedinte al Senatului şi preşedinte al Consiliului de miniştri.

După venirea comuniştilor la putere s-a întors în mod surprinzător în ţară, încercând să-şi reia activitatea politică, însă a avut aceeaşi soartă ca şi ceilalţi demnitari interbelici, sfârşind tragic în temniţele comuniste. Totodată, Argetoianu se numără printre cei mai buni memorialişti politici, din lucrările căruia putem afla numeroase detalii din viaţa politică a României interbelice. A devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, făcând parte din consiliile de administraţie ale mai multor întreprinderi şi bănci. Avea o moşie la Breasta (jud. Dolj), unde-şi petrecea o bună parte din timpul liber.

Studiile primare le urmează la Şcoala nr. 1 de băieţi „Obedeanu” din oraşul natal, după care pleacă la Bucureşti unde învaţă la trei licee de prestigiu: „Matei Basarab”, „Sfântul Sava”, „Sfântul Gheorghe”. Cursurile universitare le urmează la Paris (1888 - 1806), unde îşi obţine licenţa în drept şi litere şi doctoratul în medicină. La 26 februarie 1898, Argetoianu îşi începe cariera diplomatică fiind admis în Centrala Ministerului Afacerilor Străine şi promovează rapid treptele ierarhice, de la ataşat la secretar şi consilier de legaţie. Este trimis în străinătate, la reprezentanţele României din Constantinopol (1898 şi 1903 - 1904), Roma (1898 - 1903), Viena (1904 - 1910) şi Paris (1910 - 1913). Ca medic, participă la Al Doilea Război Balcanic, apoi se înscrie în Partidul Conservator (1913), publicând broşura „Marea proprietate şi exproprierea”, în care pleda împotriva reformei agrare preconizate de Partidul Naţional Liberal.

În 1917, la Iaşi, a fost impresionat de generalul Alexandru Averescu, devenindu-i colaborator şi sfătuitor. În primul guvern Averescu (29 ianuarie - 27 februarie 1918), a fost numit ministru de Justiţie, însoţindu-l pe general la Buftea, unde, în zilele de 10 şi 11 februarie 1918, au discutat condiţiile păcii separate cu reprezentanţii Puterilor Centrale. După semnarea tratatului preliminar, generalul depune mandatul cabinetului, iar pe 3 aprilie îşi formează propriul partid, Liga Poporului, la fondarea căruia Constantin Argetoianu a avut o substanţială contribuţie.

Conform programului noului partid, de această dată, Argetoianu susţinea votul universal, exproprierea moşiilor şi împărţirea lor la ţărani. Cum oamenii îşi doreau ceva nou în politica românească, iar Averescu era generalul-erou care obţinuse marile victorii ale românilor din război, în jurul personalităţii sale s-a creat un adevărat mit, nemaiîntâlnit până atunci în istoria României. Din notele politice ale lui Argetoianu putem desprinde impactul mesianic pe care personalitatea generalului o producea mai ales în rândul ţărănimii [1].

Pe 13 martie 1920, Alexandru Averescu şi Partidul Poporului sunt chemaţi la putere de regele Ferdinand I, la sugestia fruntaşului liberal Ionel Brătianu, care miza pe marea popularitate a generalului [2]. În acest nou guvern, Constantin Argetoianu a primit portofoliul Ministerului de Finanţe, iar din 13 iunie, portofoliul Ministerului de Interne. În octombrie 1920, a ordonat ocuparea militară a întreprinderilor şi arestarea fruntaşilor grevei generale.

Două luni mai târziu, Argetoianu s-a confruntat cu un nou moment dificil, anume atentatul de la Senat din 8 decembrie 1920, comis de Max Goldstein, care, animat de idei anarhiste, urmărea să distrugă „elita burgheziei” şi să contribuie la „victoria socialismului”. El a reuşit să pătrundă în sala Senatului şi să aşeze o bombă în spatele fotoliului prezidenţial. În explozie au murit Dimitrie Greceanu (ministrul Justiţiei), episcopul Radu (de la Oradea), senatorul Spirea Gheorghiu şi a fost rănit grav generalul Constantin Coandă, preşedintele Senatului. În cele din urmă, Max Goldstein a fost prins în încercarea de a trece în Bulgaria şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, murind în închisoare după o lungă grevă a foamei. Pe 12 mai 1921, ministrul de Interne a organizat arestarea delegaţilor socialişti care au votat afilierea fără rezerve la Internaţionala Comunistă, act ce a stârnit şi reacţii critice, deoarece printre întemniţaţi se aflau şi câţiva parlamentari. Elaborase totul fără a înştiinţa guvernul sau măcar pe generalul Averescu.

După ce ordinele de rigoare fuseseră transmise, l-a informat pe general, iar acesta l-a avertizat: „În caz de insucces, vei trage natural consecinţele”. Miniştrii au fost convocaţi exact la ora când trebuia să înceapă acţiunea. În timpul dezbaterilor, s-a constituit o majoritate care dezabropa acţiunea. În toiul dezbaterilor, Argetoianu a dat telefon generalului Eracle Nicoleanu, prefectul Poliţiei Capitalei, care l-a informat că i-a arestat pe comunişti. „M-am înapoiat la masa verde...până atunci nu deschisesem gura: Domnilor – şi cu un zâmbet m-am uitat la Averescu – domnilor, discuţiile dvs. sunt inutile; totul s-a terminat. Toţi conducătorii comunişti şi terorişti sunt la Văcăreşti sau la Jilava... Pot să vă dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România!” Deplin încrezător în capacitatea lui politică, Argetoianu se ocupa deseori ca actele guvernului să obţină aprobarea Parlamentului. În iunie 1921, proiectul de lege agrară urma să fie adoptat, după ce suferise numeroase modificări. Unii deputaţi averescani erau nemulţumiţi, ameninţând că vor vota împotrivă. Argetoianu a venit în Cameră, unde urma votul nominal: „M-am aşezat în momentul scrutinului pe treptele biroului, în faţa băncilor – era să zic a ieslelor – şi la chemarea fiecărui nume din partidul nostru, mă uitam în ochii chematului şi sub uitătura mea n-a îndrăznit unul să spună contra” [3].

Articolul urmator va descrie activitatea lui Constantin Argetoianu inaintea celui de al II-lea Razboi Mondial si moartea tragica in penitenciarul de la Sighet

Notatii si citate:

[1]Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, în Arhivele Istorice Centrale. Arhiva C.C. al PCR, fond 104, dos.8589, f.79-82

[2] Gheorghe I. Florescu, Despre împrejurările aducerii la putere a guvernului Averescu (martie 1920), în „Anuarul I. I. A.”, Iaşi, VI, 1969