Politeía Doctrinară

Nu pot clasifica nici Trăirismul si nici Sincronismul drept scoli filozofice si nici macar curente filozofice, dar le pot clasifica drept curente doctrinare, mai mult sau mai putin coerente. Daca vom cauta in zilele noastre urme ale Trăirismului le vom gasi sporadic in ideile unor intelectuali de extrema dreapta, numiti in bloc (pe nedrept) "Noua Dreapta". Cat despre Sincronism, il gasim constient sau nu, masiv si triumfator, absolut majoritar in implinirile mai bune sau mai rele ale aderarilor Euro-Atlantice adoptate de Romania si de majoritatea poporului Roman. Legenda renasterii romanesti in "perioada interbelică” (1918-1939), intretinuta cu sărg de romantici cu aspiratii infantile spre o perioada care factual a existat, fara insa asa zisele binefaceri nostalgice, absolut infirmate de studiile serioase ale unor academici obiectivi. Aceasta legenda ne conduce la cele doua doctrine care sunt vizate in aceast articol.

Trăirismul este cap-coada o formulare ideologica a lui Nae Ionescu (Nicolae C. Ionescu –1890-1940). Aceasta formulare este bazata pe “existentialismul prezent” inspirată din „filosofia vieţii” promovata in special de Kierkegaard, Spengler, Bergson si in mai mica masura Nietzsche. Ca sa fim si noi printre filozofi, Şerban Cioculescu a tradus in romana din limba germană termenul Lebensphilosophie. Va asigur cu cea mai mare sinceritate si cred eu cu o mare masura de competenta ca in cel mai bun caz, intre filozofiile amintite mai sus si Trăirism se poate pozitiona intr-un caz pozitiv o absoluta neintelegere sau intr-unul negativ o distotorsionare totala. Din nefericire, Nae Ionescu nu a scris nimic in afara de articole jurnalistice sau pamflete. Cele doua carti pe care am avut ocazia sa le cunosc, “Roza vânturilor” publicata în 1937, ca un fel de culegere de articole gazetăreşti strînse din iniţiativa lui Mircea Eliade, care a şi prefaţat-o. (singura carte publicată în timpul vieţii lui Nae Ionescu.) si a doua publicata în „Buna Vestire" in anul 1940, sub numele de “Curs de metafizică şi Curs de istoria logicii”, publicata postum de elevii săi, după notiţele de curs si redactata de Vulcanescu. Trăirismul sustine o atitudine mai mult mistică decât intelectuală sau analitică, mântuirea decât idealurile culturale, practica duhovnicească decât îndeletnicirile academice etc. Nae Ionescu profesa idealul realizării unei filosofii româneşti, având ca principii mistica şi autoritatea, specifice credea el, răsăritului european. Trăirismul a dezvoltat pronuntari diferite diametral, aproape antagonice. Mircea Vulcănescu profesa spiritualitatea duhovnicească, în vreme ce Emil Cioran traia un negationism total si agnostic pe fondul unui pesimism aproape pervers. În acest fel se poate spune că trăirismul genereaza o ideologie „poetica”, construita pe eposuri inventate sau distorsionate. Discipolii pregnanti ai lui Nae Ionescu au fost: Mircea Eliade, Constantin Noica, Petru Comarnescu, Emil Cioran, toti sustinand o activitate publicistică în reviste ca Gândirea, Axa, Vremea, Cuvântul, Floarea de Foc, etc.

Sincronismul a fost o ideologie pan-europeana care s-a conturat în perioada interbelică în jurul elitelor proeuropene din România (ceea ce numim noi astazi euro-atlantism) şi avându-l ca principal exponent şi teoretician pe criticul literar Eugen Lovinescu. Acesta i-a dat numele de „sincronism”, cu înţelesul de „sincronizare” între România şi Occident. Conceptul este imprumutat de Eugen Lovinescu de la sociologi, estetici si filosofi francezi ai secolului XX, Emile Faguet, Anatole France, Gustave Fogères, Gustave Lanson. Pentru a contrabalansa ideea aceasta de uniformitate, Lovinescu l-a asociat cu un al doilea concept, mutaţia valorilor estetice, care ar semnifica tocmai ideea că specificul naţional poate fi salvat. E una din cele mai importante teorii sociologice din perioada interbelică, poate la fel de egal ca importantă cu teoria formelor fără fond, expusă de Titu Maiorescu. În termenii contemporani am putea spune că sincronismul anticipa teoria globalizării.

Sutinut de Iorga si Maiorescu, Eugen Lovinescu publica la Paris lucrarea lui de doctorat (Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire) care este prefaţată de Emil Faguet, punctul de atracţie, la acea dată, în viaţa intelectuală a Parisului. Ca lucrare complementară, Lovinescu prezintă volumul Les voyageurs français en Grèce au XIX-e siècle, prefaţat şi acesta de o autoritate universitară, Gustave Fogères. Din comisia de doctorat face parte şi celebrul critic literar Gustave Lanson. Din nefericire, perioada si ideile lui Lovinescu nu au coincis si marele Lovinescu a ramas toata viata profesor de latina la liceul Matei Basarab. Nenorocul lui Lovinescu este norocul literaturii romane. La baza teoriei sincroniste, stă lucrarea Istoria civilizaţiei române moderne a lui Lovinescu, un fel de investigaţie cu privire la originea dezvoltării României moderne, lucrare care a avut un mare răsunet şi l-a plasat pe Lovinescu în centrul dezbaterii cu privire la locul pe care România trebuie să-l ocupe în raport cu civilizaţia occidentală.

Suportul necesar in subiectele economico-sociale este adus de aportul economistului şi sociologului Ştefan Zeletin pseudonimul lui Ştefan Motăş, (1882 – 1934), reprezentant al neoliberalismului românesc, care investighează schimbările de natură economică şi socială. Cei doi consideră că introducerea capitalismului occidental a reprezentat forţa principală din spatele modernizării ţării, Lovinescu preocupându-se de mentalul românesc, în timp ce Zeletin delimitează schimbările de natură economică şi socială. In sfarsit, Lovinescu susţinea că sincronismul nu se rezumă doar la imitaţie ci însemna şi integrare.

Intre cele doua doctrine, este clar care ar fi fost potrivita Romaniei. Extremismul fascist, xenofobia, antisemitismul insa au primat atunci. Cand proslavim "generatia lui 27", este indicat sa ne aducem aminte cat de mare si catastrofala a fost irosirea talentelor lui Constantin Noica, Petru Comarnescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu in slujba unor miraje, care au facut un rau imens Romaniei si indirect au facilitat prin pretextul fascismului romanesc subjugarea comunista de dupa razboi. Adoptarea rationalismului lui Eugen Lovinescu si a lui Ştefan Zeletin (Motăş) poate nu ar fi schimbat istoria, dar cel putin ne-ar fi pozitionat ca tara si popor in randul oamenilor sub postura de tradaţi si nu tradatori.

Poporul roman are si a avut intotdeuna optiunea de a privi adevarul cu ochii ratiunii sau sa persiste in a se imbata cu apa rece din izvoarele mareţiei trecutului, care nu a fost deloc atat de mareţ.

Sherman David Spector, "Rumania at the Paris Peace Conference: A Study of the Diplomacy of Ioan I. C. Brătianu", Bookman Associates, 1962 .