Politeía Doctrinară

În luna decembrie 1927, PNŢ a declanşat o adevărată campanie de răsturnare a guvernului condus de Vintilă Brătianu, mizând pe organizarea unor adunări şi demonstraţii de masă. Punctul culminant al acestei tactici a fost adunarea naţională de la Alba-Iulia din 6 mai 1928, la care au luat parte circa 100.000 de oameni şi la care, se pare că se aştepta să aibă loc întoarcerea în ţară a lui Carol. Moţiunea adoptată de adunare solicita demisia guvernului liberal şi instalarea imediată a unui guvern naţional-ţărănist. Regenţa nu a dat însă curs acestei cereri, astfel că PNŢ a hotărât constituirea unui parlament, care să funcţioneze paralel cu cel existent. În urma eşecurilor de a obţine un împrumut extern, destinat să stabilizeze moneda naţională, la 3 noiembrie 1928, Vintilă Brătianu a prezentat demisia guvernului său. După consultări politice cu liderii vremii, la 8 noiembrie 1928, Regenţa a încredinţat mandatul de formare a guvernului lui Iuliu Maniu.

In acest moment, Maniu a luat una din cele mai problematice hotarari ale carierei sale, care pana la urma va duce la instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea si dizolvarea PNŢ-ului in 1938. Primul guvern naţional-ţărănist a fost instaurat la 10 noiembrie 1928. Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNŢ, care a câştigat cu 77,76%. Preşedinţia Consiliului de Miniştri a fost păstrată de Iuliu Maniu. Avand o intelegere cu Carol al II-lea, nerespectata de acesta, Maniu fuge de responsabilitate, asa cum a facut-o de deseori, si demisioneaza, invocând starea sa de sănătate.

Din punct de vedere economic, guvernul PNŢ a contractat o serie de împrumuturi externe, pe baza cărora s-a trecut la stabilizarea monetară a leului, a cărui greutate în aur a fost scăzută de circa 32 de ori faţă de anul 1892, precum şi la convertibilitatea deplină a monedei naţionale. În acest context, s-au acordat o serie de monopoluri pe termen lung unor firme străine – monopolul chibriturilor a fost încredinţat firmei suedeze Svenska Tändsticks , telefoanele au fost concesionate către IT&T (S.U.A.) etc. In martie 1929 s-a publicat legea pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor publice. Guvernele PNŢ au nevoite să opereze într-un context economic dificil, dominat de marea criză economică începută în anul 1929. Preţul petrolului şi al produselor agricole (principalele mărfuri de export ale României) a scăzut dramatic, ajungându-se ca, în ciuda dublării sau triplării producţiei şi a exporturilor, sumele încasate să fie mai scăzute. Conjunctura economică dificilă a obligat guvernul să înceapă aplicarea „curbelor de sacrificiu”; prima dintre acestea s-a aplicat de la 1 ianuarie 1931 şi a constat în scăderea salariilor tuturor funcţionarilor publici cu circa 10-25%.

In aprilie 1931 s-a constituit un guvern de uniune naţională, în fapt un guvern de tehnicieni, condus de Nicolae Iorga, care a dizolvat Parlamentul şi a convocat noi alegeri parlamentare, la care PNŢ s-a clasat pe locul al doilea. În contextul în care liderii PNŢ erau acuzaţi că s-ar fi îmbogăţit pe căi necinstite, Ion Mihalache a depus un proiect de lege privind controlul averii tuturor funcţionarilor publici şi demnitarilor de după 1914 şi pentru apărare onoarei. Averea care nu putea fi justificată, urma sa fie confiscată de către stat. Proiectul nu a trecut însă de comisiile tehnice ale Parlamentului. Lipsit de sprijinul unui partid politic puternic, Iorga a prezentat demisia guvernului la 31 mai 1932, răspunderea formării unui nou cabinet fiindu-i încredinţată lui Alexandru Vaida-Voievod. Guvernul Vaida-Voievod a fost unul din cele mai catstrofale guverne din istoria Romaniei moderne si a compromis total increderea occidentului in Romania. După pierderea puterii, Vaida-Voievod a demisionat şi din funcţia de preşedinte al partidului, funcţie preluată de Ion Mihalache, la 21 noiembrie 1933. În 1935, nu fără amestecul lui Carol, Vaida-Voievod a decis să părăsească PNŢ, înfiinţând Frontul Românesc.

La 30 martie 1938 se adoptă un decret-lege prin care toate partidele politice au fost dizolvate. Deşi dizolvat în mod formal şi pus în incapacitate de a mai recurge la manifestări publice, PNŢ a continuat să aibă o viaţă internă de organizaţie. Multe din publicaţiile naţional-ţărăniste au continuat să apară. Poziţia partidului a fost exprimată prin memorii lipsite de influenta adresate lui Carol. După abdicarea acestuia, la 6 septembrie 1940, conducerea partidului, reprezentată de Maniu, şi-a exprimat punctele de vedere cu privire la conducerea ţării prin alte memorii, la fel de lipsite de influenta, adresate lui Ion Antonescu. La 23 August totii lideri PNŢ s-au dat disparuti lasand treaba armistitiului in mana Regelui, liberalilor si comunistilor. Aceasta va fi o gresala care va dauna profund, mai tarziu intereselor romanesti si a credibilitatii lui Maniu si a PNŢ-ului.

La 31 august 1944 a fost repusă parţial în vigoare Constituţia din 1923, ceea ce a permis reluarea legală a activităţii PNŢ. Perioada următoare a fost dominată de lupta împotriva instaurării regimului comunist în România şi salvarea libertăţilor democratice, puse în pericol de instaurarea, cu sprijin sovietic, a guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. La presiunile SUA şi ale Marii Britanii, s-a acceptat ca guvernul Groza să includă la 7 ianuarie 1946 şi reprezentanţi ai PNL şi PNŢ.

În condiţiile în care activitatea oficială a PNŢ era tot mai dificilă, conducerea partidului a luat hotărârea ca o parte din liderii partidului să plece în străinătate pentru a-şi desfăsura activitatea în mod liber. Insa, la 14 iulie 1947, la Tămădău, Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino (directorul ziarului „Dreptatea”) şi Ilie Lazăr (membru în Delegaţia Permanentă) au fost arestaţi. Represiunea care a urmat împotriva PNŢ a fost extrem de virulentă. La 19 iulie, Adunarea Deputaţilor a hotărât ridicarea imunităţii tuturor parlamentarilor ţărănişti, iar la 29 iulie guvernul decidea dizolvarea partidului.

A urmat arestarea conducătorilor PNŢ, trimiterea lor în judecată şi condamnarea acestora pentru „complot împotriva guvernului legal al ţării”. Condamnările au fost grele: Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă; alţi lideri ai partidului au primit şi ei pedepse grele. Conducerea partidului a fost practic decapitată, PNŢ fiind pus în imposibilitatea de a mai desfăşura activităţi importante până la căderea regimului comunist.

In perioada interbelica, PNŢ-ul a fost caracterizat prin lipsa de viziune a unor lideri ai partidului, politicianism dur, care a daunat grav intereselor Romaniei si in special acele scindarile si lupta intestina a unor grupuri de interese care au pus deseori partidul pe “butuci.” Nimic nou, scenariul s-a repetat intr-o forma sau alta si dupa 1989.