Politeía Doctrinară

Chiar daca apartinem unei culturi bazata pe faptul ca istoria are un inceput in Geneza si va avea un sfarsit in Parusia, deci o evolutie liniara, nu putem ignora cicluri istorice care se repeta la anumite intervale, de obicei din cauza unor schimbari profunde, de ordin  social. Un nou ciclu incepe cand ceea ce a fost nu mai corespunde unor realitati in evolutia omenirii.  Discrepantele intre realitatile sociale si cele politice, economice, militare, religioase sau ecologice ale unor societati declanseaza “miscari tectonice” sociale, provocand tranzitia spre alte asezari sociale. Uneori tranzitia spre un alt ev se va face lent si molcom, alteori rapid si violent.

Periodizarea istoriei este o chestiune didactica, de multe ori incorecta si in majoritatea cazurilor dezbatuta mai mult decat faptele in sine. Felul nostru de a pune toate lucrurile in “sertarasele” mintii este aproape un impuls biologic. Problema este ca fiecare cultura isi are felul sau de a aranja altfel sertarele memoriei si de aici discrepantele majore in felul cum  ne folosim de aceasta memorie istorica. De obicei, cand incep sa vorbesc despre istorie intr-un mediu sau altul mentionez ca “matematica se ocupa de calculul unor cantitati pe care istoria le descrie.” Cat timp istoricii au descris faptele fara sa le comenteze lucrul a fost excelent, cand au si inceput sa le comenteze lucrurile au luat o turnura dificila. Cat timp istoricii au descris fara sa comenteze? Cam niciodata! Daca tot scrii despre ceva, ai tendinta naturala de a-ti da cu parerea. De multe ori parerile pot fi gresite, de alte ori pot fi corecte. In majoritatea cazurilor, pareri corecte intr-un timp pot deveni “gogomanii” intr-altul  si viceversa. Deci aici intervine diferenta dintre calculul cantitatilor si descrierea lor.

Nu as vrea sa fiu in pielea istoricului care va dori sa scrie despre evenimentele petrecute in zilele noastre. Sunt multe perioade istorice care sunt vopsite in alb, adica pur si simplu nu cunoastem prea multe pentru ca sursele sunt putine si de neconsiderat din cauza subiectivismului lor clar. Perioada in care traim este si mai dificila dintr-o cauza absolut opusa – enorm de multa informatie in majoritatea ei nerelevanta, manipulanta sau pur si simplu neadevarata.

“Noua medie” ne pune pe masa atat de multa informatie incat fiecare dintre noi poate sa-si construiasca un “adevar personal” profund diferit de un alt “adevar personal” al unui interlocutor intamplator. Bineinteles, ambele “adevaruri personale” pot fi extrem de departe de adevarul faptic, poate mult mai simplu decat ambele enuntari particulare. Oamenii prezentului isi traiesc o istorie bazata pe “adevarul personal,” obtinut mai mult sau mai putin fara nici un filtru al obiectivitatii, atat cat aceasta poate exista.

Cine crede ca istoria se repeta nu cunoaste istorie. Istoria nu s-a repetat niciodata. Societatea isi repeta tiparele evolutive si impune – unii spun evolutia – numita de altii progres. Aceste tipare evolutive conduc la sentimentul ca istoria se repeta. Am sa incerc sa conduc aceasta teorie la inceputurile scrise ale istoriei. Intr-o serie de articole scrise acum cativa ani, mult inainte de criza actuala am descris o prima evolutie spre un alt ev. Ma refer la perioada de trecere de la bronzul tarziu spre fierul timpuriu, adica ceva intre anii 1400 – 1100 î.Hr. Este perioada in care Regatul Nou Egiptean se prabuseste sub presiunea Popoarelor Marii, Civilizatia Minoica si Imperiul Hitit dispar. Migratia din nord si din est spre Levant, Arhipelagul Elen si Egipt (zonele bogate) dau “peste cap” sistemul economic existent, apar primele manifestari religioase monoteiste si dezastre naturale (ecologice) in Estul Marii Mediterane, Anatolia si Levantul de Nord distrug economia agricola si comertul intre state, producand grave dezechilibre intre cei care aveau si cei care flamanzeau. 

Capitalismul-fiduciar este promotorul primei etape a acestei crize. Acest capitalism-fiduciar  a creat valori inexistente pentru a sustrage bani existenti si a-i transforma in valori finite (adevarate, stabile), insusindu-le. In afara incompatibilitatii cu nevoile societatii, ambele sisteme – comunismul si capitalismul-pecuniar -  au la baza o singura ipoteza existentiala – minciuna si propaganda masiva. Cine crede ca aceasta criza, declansata de capitalismul- fiduciar, s-a terminat greseste amarnic. Omenirea a intrat in a doua etapa a crizei, poate si mai grea decat prima. Etapa in care statele au devenit amenintate de faliment. Aceasta etapa o putem numi “criza datoriilor suverane”, mai putin dependenta  de capitalismul fiduciar; singura legatura ar fi ca acest capitalism a facilitat intrarea statelor in impas (vezi legaturile oneroase ale economiei grecesti cu capitalismul fiduciar, care a mascat datoriile de loc noi ale Greciei pana la insolventa lor). Din nefericire, o poveste cu variatii putin diferite o vedem astazi in Irlanda si Porugalia - sigur vor urma si Italia si Spania, poate mult mai grava dect prima.

“Criza datoriilor suverane” era iminenta! Ea a fost generata de dezechilibrul dintre supra-productia unor state fata de supra-consumul altora. Intr-un cuvant, chinezii si nemtii au fabricat si grecii, spaniolii si altii au cumparat, bazandu-se pe niste venituri care au ramas “pe vine”. Chinezii si germanii au acceptat indatorarea si au primit in loc de bani adevarati “cuvantul de onoare” al acestor state, adica hartii care s-au dovedit fara valoare.

Vreau ca toti prietenii socialisti sa inteleaga – capitalismul nu a murit, ci el va trebui sa se curete de reziduurile lacomiei si ale non-valorilor pecuniare.  Cea mai mare putere capitalista (in devenire) din lume este un stat comunist – China. Capitalismul NU este si NU a fost niciodata o oranduire sociala. De la sclavagism si pana in zilele comunismului chinez, capitalismul a fost un sistem economic, care niciodata nu va avea inlocuitor. Capitalismul a fost si va fi si in viitor promotorul progresului.

Criza – si tot ce este legat de ea – are doua nume, primul se numeste “Dezechilibru”, al doilea se numeste “Neincredere”. In clipa cand se creaza o relatie in care un stat sau un grup de state produc enorm de mult si state care consuma enorm de mult fata de posibilitatile lor, ai creat un Dezechilibru. Deoarece nimic si nimeni nu poate trai intr-un dezechilibru au creat niste instrumente pentru a dezamorsa momentan problema. Ai un picior mai scurt la masa pe care mananci, bagi cateva bucati de hartie sub piciorul scurt, il echilibrezi pentru un timp, dupa aia Dumnezeu e mare. Sau moare creditorul sau moare cel care este creditat sau se intampla o minune.

Indiferent cum si cand aceasta criza se va termina, sunt sigur ca lumea noastra, a tuturor, indiferent de locul in care traim, va fi diferita. Agregatele s-au schimbat, asa cum s-au schimbat acum 3 milenii si jumatate. Ramane numai sa intelegem acest lucru. Nu numai realitatile economice vor fi diferite, perceptiile noastre despre felul in care trebuie sa traim din punct de vedere economic sunt intr-un proces continuu de schimbare si probabil se vor schimba.  Comunitatile, statele, firmele comerciale si individualii  care se vor adapta mai rapid vor reusi sa supravietuiasca si sa prospere, cei care nu vor reusi le va fi foarte greu, poate imposibil. Societatea occidentala si in special cea Americana sunt bazate pe credit. Pentru un om care lipseste o perioada din aceasta societate si traieste o perioada intr-o societate “cash-based”, asemanatoare celei romanesti, reintoarcerea in aceste zile intr-o “atmosfera” bazata pe credit poate fi uluitoare. Lumea si-a regasit sensurile naturale – consumi cat produci si daca poti, economisesti.

Echilibrul poate fi refacut numai daca vom intelege ca suntem la sfarsit de ciclu si la inceputul altuia, ca agregatele care creaza o societate decenta trebuie sa se schimbe si ca de fapt nici lacomia capitalismului fiduciar si nici darnicia statului social nu mai pot exista in felul in care s-au manifestat. Ambele au fost lipsite de responsalbilitate. Traim o perioada bivalenta. O lume politica multipolara, cu varfuri regionale, de fapt o globalitate destructurata si o lume cu o globalitate economica perfecta. Aici sunt provocarile si sperantele in mai bine. Cum arata lumea noastra puteti privi in imaginile alaturate, daca este normal sau nu – fiecare cu opinia lui.