Dictaturi sau democraţii originale

Nu cred ca exista in toata lumea un singur lider al unei natiuni care ar recunoaste ca este dictator.  Ca majoritatea lucrurilor bune, care paveaza drumul spre iad, dictatura a fost un lucru necesar intr-o republica ce aplica cu  strictete regulile democratice, asa cum erau ele pe timpul Republicii Romane. Romanii au inteles extrem de repede ca o democratie bazata pe un pluralism politic generator de o multitudine de opinii (majoritar din cauza unor interese de tot soiul) nu poate fi eficienta in perioade de neliniste civica interna sau pericole externe.  In toata perioada republicana din istoria Romei, adica in cei 481 de ani (508 – 27 î.Hr), au existat 143 de dictatori (imperium magnum sau magistratus extraordinarius) diferiti, asta inseamna cam unul la 3 ani si 3 luni. Important de mentionat este ca dictatura romana era ancorata intr-o legislatie clara, lex de dictatore creando, din nefericire uitata in timp.

Dictatura Romana avea regulile ei: electoratul - dictatorul era ales de Senat si trebuia sa fie Consul cel putin o data in cariera lui politica;  competenta – dictatorul trebuia sa probeze competentele necesare pentru a fi numit in post; si perioada limitata de 6 luni, in care isi putea exercita puterile speciale. Au fost dictatori care si-au exercitat functia printr-o prelungire sau doua.  Un singur dictator si-a prelungit durata, acela a fost Iulius Cezar (4 perioade) si din aceasta cauza a fost si ucis. Din nefericire, majoritatea dictatorilor moderni au tendinta de a-si dori postul pe viata. Parte din ei reusesc, multi isi termina carierele la fel de sangeros cum si le-au inceput.   

Este dictatura un regim eficient? Bineinteles ca nu! In majoritatea cazurilor eficienta se pierde intr-o perioada extrem de scurta. Limitele pe care le-au impus romanii au fost cu talc. Dictatura poate rezolva probleme acute ale societatii. Prelungirea ei genereaza multe boli, care in majoritatea lor vor distruge societatea respectiva.  “Convalescenta”  de dupa dictaturi, numita de noi tranzitie, este lunga, dura si de multe ori genereaza unele “democratii originale”, insotite de dorul timpurilor trecute.

Indiferent daca dictaturile sunt de “dreapta” sau de “stanga,” fasciste sau comuniste, generalitatea este constanta – o ideologie care promoveaza dictatura, gen dictatura proletara sau socialism degenerativ: nazism, nationalism extremist, de genul salazarist sau franchist, socialism peronist, socialism-islamic sau pan-islamic (Naţerism in Egipt, Baasim in Siria si Irak si  Gaddafi), in derivate si versiuni diferite.

O sursa dictatoriala lipsita de o ideologie clara este fara indoiala junta-militara care trebuie sa restituie “ordinea si legea”, daca trebuie sau nu. Aici avem exemple recente, de genul juntei-coloneilor din Grecia, a lui Pinochet in Chile sau a lui Videla si Viola in Argentina. Toate aceste dictaturi au avut o orientare majoritar de dreapta.

Dictatorul modern este un veleitar. Sunt in marea lor majoritate populisti demagogi, cu semne clare de probleme psihice. Cu cat avanseaza perioada dictaturii cu atat se adancesc semnele unor manifestari paranoice si schizofrenice. Dictatorul modern reinventeaza istoria statului si deseneaza o centralitate istorica si culturala prin care  el devine Pater Patriae -  tatal poporului (vezi ultimele discursurile lui Mubarak sau Gaddafi).

Este dictatura o posibilitate de a scoate popoare din impas? In nici un caz! Reteta romana nu mai poate fi aplicata. Alte timpuri alti oameni. Si totusi lucrurile stau mai mult decat prost in orientari politice bazate pe  democratii ineficiente, conduse de populisti care se perinda la guvernare cu o singura tinta - de a fi realesi.

Democratia moderna a aparut “de jure” acum o suta cinzeci, aproape doua sute de ani. “de facto” vorbim despre democratii adevarate dupa primul razboi mondial. In Europa, ca si in alte locuri din lume, democratia a fost suspendata prin dictaturi, mai mult sau mai putin vremelnice. Marile pericole ale democratiei au fost crizele economice, razboaiele, nelinistile sociale artificial alimentate sau autentice si justificabile. In multe cazuri democratia a invins, in altele a fost invinsa de “oamenii providentiali” pe care i-am mentionat mai sus si care au instaurat regimuri eficiente prin bestialitatea lor.

Ultimul deceniu Euro-Atlantic si in mare parte mondial a inregistrat o noua maladie a democratiei, caracterizata prin producerea unor anticorpi care o distrug; putem caracteriza aceasta maladie ca pe una imunitara. Democratia a nascut un monstru – populismul democratic. Acest “populism democratic” este reprezentat in lumea occidentala aproape in toate guvernarile actuale. Dupa pacificarea Europei si crearea unei bunastari sociale bazate pe principii sanatoase, nesaţul de mai mult sau mai bine a generat promisiuni politice irealizabile sau realizabile prin rezultatele pe care le vedem si simţim astazi. Daca problemele Romaniei sunt legate de evenimentele de tranzit de la un sistem dictatorial la unul democratic, problemele Occidentului sunt legate de aparitia liderilor carismatici, care au promis mult mai mult decat se putea si care au distrus intentionat sau incompetent echilibrele necesare unui stat de drept, inzestrat cu institutii functionale.

Europa intra in perioada populista de stanga sau dreapta. Totul a mers bine atat timp cat si stanga si dreapta Europeana nu au incercat sa importe / exporte modele, care nu erau bune intr-un stat cu structuri sociale si economice diferite, cu mentalitati incompatibile cu modelele importate. Ce merge in Suedia sau Danemarca nu poate merge in Romania sau Bulgaria.  Pentru Romania “statul social” a devenit “statul asistat”. Nu ai nici o sansa sa convingi o populatie de milioane, cu comportament antisocial, ca trebuie sa munceasca pentru a trai. Educatia acestei populatii si a altora necesita generatii. Nu poti rezolva probleme economice prin masuri sociale. Nu ai posibilitatea de a crea locuri de munca, atunci scoate-i la pensie la varste de 45-50 de ani.

Ineficienta democratiilor actuale este in primul rand generata de lipsa de feedback eficient din partea electoratului. Nici un sistem rational, fie el aparat (mecanic, electronic, cibernetic), administrativ  sau social (de la nivelul comunitatii minore pana nivelul unui stat), nu poate functiona fara feedback. Feedbackul asigura procesarea informatiei valabile si stabileste bucla (loop) operationala necesara alegerii unei optiuni corecte.

In Romania, dupa o lunga perioada de dictatura, s-a creat o “democratie originala.” Schimbarile din ’89 nu ne-au adus nici setul de optiuni corecte, nici mecanismele care sa asigure procesarea feedbackului; de fapt  feedbackul nu exista in procesul institutional numit democratie originala romaneasca. Democratia este un sistem politic clar, care se bazeaza in primul rand pe respectarea regulilor care au fost acceptate de la instaurarea ei si pana la transformarea lor in altele diferite.

Constitutia adoptata la inceputul democratiei romanesti a fost si a ramas deficitara, cu toate ca a fost amendata acum cativa ani. Interpretarile date de Curtea Constitutionala au fost de multe ori contradictorii si de multe ori impotriva spiritului civic necesar unui feedback corect. Ultima decizie asupra ANI este un exemplu extrem de edificator asupra lipsei de intelegere a necesitatilor civice; adica exact la ceea ce m-am referit – lipsa actiunii corecte fata de un fedback dat de cetatenii Romaniei. In fata  abuzurilor politicienilor, care nu au respectat nici legea si nici normele etice si morale care le sunt impuse si de faptul ca sunt reprezentatii alesi ai cetatenilor si de faptul ca au jurat cu mana pe Biblie ca o vor face, Curtea Constitutionala a judecat gresit, distrugand o institutie esentiala a statului. De fapt o a doua, dupa CNSAS.

Guvernarile romanesti, deficitare de la inceputul lor  si pana in ziua de astazi, au condus la situatia in care lipsa de feedback la necesitatile comunitatii a produs un dezinteres profund pentru alegerea reprezentativilor, alienand o mare parte din societate.

 Actul de guvernare este si acum plin de abuzuri nepedepsite. Din nefericire, presiunea creata de greutatile economice recente accentueaza lipsa de concordanta fata de ceea ce fac “alesii” si ceea ce au nevoie cetatenii. Democratia romaneasca a ramas o sintagma teoretica, ce pluteste in aer fara a avea parghiile necesare pentru a se ancora in realitatile statului si viata cetatenilor ei. Daca statul are greutati atunci aceste greutati trebuie impartite corect intre cetatenii statului, privilegiile nu pot fi acceptate si nici privilegiatii.

 In cazul de fata se poate intreaba: dictatura sau democratie “originala”? Nu poate exista un raspuns definitiv, singura optiune este o democratie functionala. Cum se poate ajunge la asta - intr-un articol viitor.

2 comentarii:

diana spunea...

Observ că multe dintre finalurile tale deschise implică unul și același răspuns, Theophyle: educația. Un drum greu, cu multe suișuri și coborîșuriși dar, cu toate astea, singura cale solidă, reală și pertinentă pt o democraței funcțională și eficientă. Și pentru multe alte lucruri nu în mod necesar bune, ci pur și simplu firești, de care ducem mare, mare lipsă noi, ca neam în întregul lui.

Theo-Phyl spunea...

Diana, vom reusi sa ne educam generatiile viitore, vom supravietui ca neam si ca tara. Nu vom reusi - vom pieri.