Pe drumul spre o “Nouă Democraţie”

Independent de criza in care ne aflam,  si inaintea ei, statele cu vechi traditii democratice si cu puternice institutii ale statului de drept au observat futilitatea mijloacelor care stau la dispozitia lor in lupta cu elemente anti-democratice, care incepeau sa submineze societatea democratica in care actionau. Aceste mijloace au fost luate, asa cum este necesar intr-o democratie functionala, prin promulgarea unor legi speciale propuse de executiv, legiferate de legislativ si impuse de justitie. Bineinteles ca aceste legi si organismele de exercitare a prerogativelor de implementare au fost rezultatul unui consens nepartizan in legislativele respective. Intr-un cuvant, realizarea unei aliante democratice pentru salvarea democratiei.

Surprinzator sau nu, primele state (din cate stiu eu) care au adoptat asemenea masuri au fost statele in care legislatia anglo-saxona prevaleaza. Fara a intra in motivele  acestui lucru, pot mentiona numai ca impunerea si folosirea “precedentului” in aceasta metoda judiciara permite o eficienta sporita.

Aceasta legislatie impotriva elementelor criminale, care cu ajutorul normelor unei democratii functionale o submineaza din interiorul ei, este bazata pe principiul moral al auto-apararii individuale si sociale. Legislatia respectiva  si organismele de exercitare a prerogativelor prin delegarea anumitor functii justitiare,  suspenda unele drepturi constitutionale aplicabile in tarile repective.

Am sa mentionez cateva acte legislative si sisteme de impunere, pentru o lectura detaliata a interesatilor. Statele Unite: RICO Act; Patriot Act; CCE (Continuing Criminal Enterprise). Australia: legislatia de impunere ACC (Australian Crime Commission); Canada: CISC (Criminal Intelligence Service Canada) si OSFI (Office of the Superintendent of Financial Institutions). In Europa pot da exemplul Italiei cu articolul 41,  desi este clar un element legislativ care restrictioneaza “drepturile omului” si care nu a fost anulat sau nici macar condamnat de CEDO.

Asadar se poate! Probabil vom vedea reglementari si mai drastice in viitor, inclusiv si in special in domeniul economic si financiar. Aceste mijloace de lupta impotriva cetatenilor care nu-si merita titlul de cetateni se vor extinde in majoritatea tarilor  democratice care poseda institutii functionale ale statului de drept.

Asa cum am spus intodeauna, democratia romaneasca nici macar nu “gandeste” in modul care poate produce schimbarea morala si normativa spre o noua democratie functionala. Ambii membri ai paradigmei sociale sunt angrenati in “dansul intereselor satisfacute”. Electoratul este rapus de inconstienta partizana a foamei egocentrice de satisfactii razbunatoare – alegand incontinuu raul cel mai mic si clasa politica inconstienta, rau voitoare, anti patriotica si perfida, care-si apara interesele in efortul de imbogatire si asigurare a privilegiilor.

3 comentarii:

Unknown spunea...

Mă tem că problema, în felul în care e prezentată, are un iz aporetic. E greu de crezut că un sistem care s-a împămîntenit în decenii de-a rîndul și a ajuns să capete, în timp, aproape rigiditatea unei dogme, ar accepta să se autodinamiteze de bunăvoie, din interior. Cu toate astea, ca orice problemă aparent insolubilă, și aceasta are, presupun, o rezolvare la îndemînă. Nu e imposibil de pus în mișcare un angrenaj sprijinit pe niște roți zdravene, simple și de bun simț: învățămînt de calitate, un sistem sanitar eficient, o administrație debirocratizată și mult simplificată, o justiție onestă… Vestea bună e că, odată un asemenea angrenaj pus în mișcare, ar cam fi cvasi-imposibil de oprit. Vestea proastă: rezistența la un astfel de demers pare mai puternică – sau, în orice caz, mai vocală – decît forțele propulsoare. Pe de altă parte, am senzația că și învinovățirea indistinctă a sistemului a devenit un soi de perdea de fum care maschează culpele individuale.
(O rezolvare mai radicală: ce-ați spune dacă l-am tocmi, pe perioadă determinată – că tot avem noul Cod al Muncii – pe Osama bin Laden? Și după ce rezolvă problemu cu grația și eficiența recunoscute, în loc să-i dăm bănuții promiși, îl predăm americanilor. Așa, suntem consecvenți cu noi înșine, nu ne trădăm falnica fibră națională, și mai împușcăm și niscaiva iepuri colaterali  )

Unknown spunea...

Theophyle,
Îmi cer scuze pentru încurcătură, Diana sunt, am încurcat pur și simplu borcanele cu contul Google și așa am postat sub numele rara. Nu am obiceiul să mă joc cu nick-urile, încă o data scuze... da tehnica asta mă ucide.

Theophyle spunea...

Nici o problema atata timp cat comentariul este bun si la subiect :)