America: Preşedintele Statelor Unite
America, Democratie, Presidentie, Sisteme Constitutionale
În Art. 2 Parag. 1, se prevede într-o formulare clară, lipsită de orice ambiguitate sau posibilitate de interpretare că: „puterea executivă va fi exercitată de Presedintele Statelor Unite ale Americii". In comparaţie cu formularea folosită în Art. 1 Parag. 1, care limita puterea legislativă a Congresului la dispoziţiile constituţionale exprese, art. 2, parag. 1, atribuie de la început o putere de decizie executivă Presedintelui, con-ferindu-i astfel locul de frunte în ierarhia constituţională americană. Imaginea despre presedinte pe care si-o face cetăţeanul american, analistul sau observatorul politic din această ţară, precum si orice persoană de pe Vechiul Continent, tinde însă să adauge si alte conotaţii -mai mult psihosociale – presedinţiei americane. Este vorba, îndeosebi, de faptul că instituţia prezidenţială va fi socotită puternică, influentă sau, dimpotrivă, slabă, în funcţie de caracteristicile personale ale celui ce ocupă fotoliul de presedinte. Motivul unei asemenea „reflecţii publice" a normei constituţionale este explicat de profesorul american Laurence Tribe în felul următor: spre deosebire de celelalte ramuri constituţionale, presedintele este o persoană, precum si o instituţie, el este ales de către întreaga Naţiune pe care o reprezintă si îi exprimă aspiraţiile.
In calitatea sa de ales al poporului, Presedintele focalizează atenţia opiniei publice. Apare astfel normal ca publicul să-si facă despre Presedinte o imagine, ce depăseste cadrul său constituţional în limbajul politologic, atribuţiile conferite unui organism pot fi cuprinse într-un concept mai larg: prerogative, rol, funcţii, menire s.a. Fondatorii Constituţiei Americane au ales însă un alt cuvânt specific pragmatismului american: „putere". Asociată la instituţia prezidenţială, „puterea executivă" înseamnă puterea de a influenţa celelalte ramuri constituţionale (Congresul si Curtea Supremă), propria Administraţie, opinia publică si poporul american. Realităţile politice contemporane dovedesc, însă, si faptul că în numele acestora, Presedintele Statelor Unite „influenţează" diplomatic, economic, politic si militar, umanitar si alte state si popoare.
Largile puteri executive încredinţate presedintelui nu înseamnă însă, că el ar putea acţiona cu totul discreţionar sau că ar încălca în mod vădit prerogativele celorlalte organisme. În termeni constituţionali el beneficiază pe lângă prerogative prevăzute expres de Constituţie si de „puteri neenumerate" („inherent powers") dar acest termen nu este sinonim cu putere nelimitată. Această concluzie aparţine unuia dintre presedinţii Curţii Supreme.
Presedintele Statelor Unite este desemnat prin vot universal (indirect), de către un Colegiu electoral format din mari electori, fiecare stat beneficiind de un număr de delegaţi egal cu cel al congresmenilor alesi în forul Suprem legislativ din partea statului respectiv. Cu alte cuvinte, acest organism va fi format din 535 de electori. Delegaţii sunt alesi prin vot universal direct. Interesant este faptul că fiecare candidat la mandatul de elector face cunoscut, într-un fel sau altul, cărui candidat la presedinţie îi va acorda votul său. In acest fel, configuraţia Colegiului de electori indică „teoretic" cine va câstiga alegerile prezidenţiale. Acest sistem de votare îl leagă si mai mult pe Presedinte de masele de alegători. în fapt, Presedintele este ales de popor.
Candidaturile la funcţia de presedinte sunt făcute de partidele politice foarte influente pe plan local. Candidaturile independente sunt practic sortite esecului deoarece nu au sprijin politic. în cadrul fiecărui partid există o procedură bine pusă la punct pentru învestirea unei personalităţi politice ca aspirant/candidat la presedinţie din partea partidului respectiv. învestitura este acordată de Convenţia Naţională a partidului formată, la rândul ei, din delegaţi desemnaţi prin alegeri primare.
Din combinarea celor două proceduri (în cadrul fiecărui partid pentru constituirea Convenţiei Naţionale si, respectiv, pentru formarea Colegiului de electori), rezultă patru faze ale campaniei prezidenţiale:
1. alegerile locale de partid pentru desemnarea delegaŃilor la Convenţia Naţională a partidului respectiv;
2. alegerea candidatului la funcţia de presedinte al SUA de către Convenţia Naţională a fiecărui partid;
3. alegerile locale pentru desemnarea marilor electori ce formează Colegiul;
4. învestirea oficială a Presedintelui în cadrul Colegiului.
Mandatul Presedintelui Statelor Unite este de 4 ani si începe înmod oficial la 20 ianuarie în anul următor alegerilor, prin prestarea de către presedintele ales a jurământului prevăzut de Constituţie. Prin Amendamentul 22 adus Constituţiei în anul 1951 s-a stabilit regula potrivit căreia „nici o persoană nu va fi aleasă în funcţia de Presedinte mai mult de două ori".
Pentru vicepresedinte nu se organizează alegeri separate, fiind desemnată în această funcţie „persoana care obţine numărul cel mai mare de voturi ale electorilor" (Art. 2 Parag. 1 Clauza 2). în sistemul constituţional american, vicepresedintele nu are nici o influenţă politică. Un vicepresedinte devenit presedinte datorită decesului, demisiei, destituirii sau incapacităţii Presedintelui ales de a-si exercita mandatul, capătă însă puterea/influenţa, autoritatea, prestigiul social ale unui „Number One", asa cum este denumit de opinia publică presedintele Statelor Unite ale Americii.
Presedintele îsi desemnează un anumit număr de secretari ai unor departamente ale Administraţiei care practic îi sunt consilieri. Acestia răspund pentru activitatea pe care o desfăsoară doar în faţa Presedintelui. Presedintele Statelor Unite deţine si prerogativele specifice unui sef de guvern, desi o asemenea instituţie nu există în sistemul politic american.
Funcţiile Presedintelui Statelor Unite
Anumite prerogative ale Presedintelui sunt bazate pe dispoziţii constituţionale exprese, altele au rezultat din interpretarea largă a Constituţiei si aplicarea ei dincolo de tiparele iniţiale. Grupurile de presiune, partidele politice, lobbystii au avut o contribuţie majoră la apariţia prin interpretare a noi conotaţii ale unora dintre dispoziţiile constituţionale, practic la apariţia unor cutume constituţionale . Se spune, nu fără temei, că însisi presedinţii Statelor Unite, uzând de puterea încredinţată si de autoritatea lor personală, ar putea fi - si au fost mulţi dintre ei - cei mai influenţi lobbysti, reusind de cele mai multe ori să determine Congresul să adopte sau să nu adopte o anumită conduită legislativă. In felul acesta, ei au devenit pe lângă „chief executiv" si „chief legislator'.
Se consideră a fi funcţii tradiţionale ale Presedintelui:
1. funcţia de sef al statului;
2. funcţia de sef al puterii executive;
3. funcţia de comandant sef al forţelor armate;
4. funcţia de sef al diplomaţiei;
5. funcţia de legiuitor;
6. funcţia de informare a poporului american cu privire la starea Uniunii;
7. funcţia de sef al partidului care l-a propus candidat la presedinţie. Această funcţie nu este prevăzută de Constituţie. Nu este vorba, după cum am putea crede, că Presedintele ar fi si presedinte sau Secretar general al partidului sau că ar avea alte responsabilităţi în cadrul ierarhiei de partid. Devenit presedinte din partea unui anumit partid, el trebuie să se „revanseze" faţă de partid, să-l susţină, să-i sporească prestigiul si numărul simpatizanţilor.
Alături de aceste funcţii - fiecare având un suport constituţional, instituţia presedinţială, si-a asumat si alte prerogative: coordonator al politicii economice; apărător al politicii sociale; pivot al sistemului federal; deţinător al soluţiilor de amorsare a unor crize interne si externe.Ca sef al statului, Presedintele exercită atribuţiile clasice ale acestei instituţii, dintre care menţionăm reprezentarea naţiunii americane pe plan intern si extern, acreditarea ambasadorilor, primirea reprezentanţilor altor state, conferirea unor titluri de onoare si distincţii civile si militare s.a.
In ceea ce priveste atribuţiile de sef al puterii executive subliniem că Legea fundamentală nu explică conţinutul acestei puteri. Unii analisti politici au apreciat pe baza textului constituţional (Art. 2 Parag. 1) că „noţiunea de putere executivă" si cea de „Presedinte" ar fi sinonime . Evident, presedintelui îi revine sarcina să asigure executarea legilor (aceasta fiind atribuţia generală a executivului). În acest sens, Constituţia prevede că Presedintele „supraveghează aplicarea corectă a legilor" (Art. 2 Parag. 3).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu