Politeía Doctrinară

Autonomia constituţională în cadrul organizării federale, fiecare stat beneficiază de o Constituţie proprie - o transpunere la nivel local a Constituţiei Uniunii. în fruntea ierarhiei administrative a fiecărui stat se află un guvernator ales prin sufragiu direct (cu excepţia statului Mississippi) pentru un mandat de doi sau, după caz, de patru ani potrivit reglementărilor locale.

Guvernatorul este ajutat de un vice-guvernator. în unele state, guvernatorul poate fi revocat de alegători. în raporturile sale cu parlamentul local, guvernatorul deţine un drept de veto (cu excepţia statului Caro lina de Sud). Cu excepţia statului Nebraska, Parlamentul local are o compunere bicamerală: Camera Reprezentanţilor si Senatul. Mandatul celor două corpuri legislative este de doi sau de patru ani, în funcţie de reglementările constituţionale locale.

În ceea ce priveste prerogativele acordate celor două Camere, Senatul are puteri limitate în raport cu cele ale Camerei Reprezentanţilor. Activitatea legislativă cuprinde domenii foarte diverse de interes local. In fiecare stat este creată o reţea de instanţe judecătoresti, în fruntea cărora se află o Curte Supremă, ea însăsi subordonată Curţii Supreme federale.

Descentralizarea administrativă are un caracter tradiţional în Statele Unite - consecinţă a guvernării locale din perioada colonială. Potrivit principiului autonomiei locale, fiecare stat beneficiază de propria sa administraţie. Aceasta înseamnă că poate înfiinţa funcţii publice de interes local, servicii publice, reţea judiciară, de poliţie, s.a. De asemenea, statele au buget local propriu.

Organismele federale (centrale) asigură soluţionarea problemelor de interes naţional, putând interveni pe plan local în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite. Desigur, oricând poate interveni un conflict de competenţă între organismele federale si cele locale, care va fi soluţionat de instanţe.

Analizând astăzi federalismul american, fondatorii Constituţiei de la 1787 ar rămâne însă, descumpăniţi, deoarece nu ar mai recunoaste, în instituţiile federale actuale, modelul iniţial. într-adevăr, federalismul american exprimat în formula „States Rights" (Drepturile statelor), s-a deteriorat prin centralizarea puternică a autorităţii si concentrarea ei la Washington D.C. - centrul puterii legislative (Congresul) al celei executive (Administraţia), precum si al celei judecătoresti (Curtea Supremă de Justiţie). Treptat, puterea si autonomia statelor s-a diminuat, în timp ce autoritatea centrală s-a întărit. Cauzele acestui proces politic degenerativ sunt multiple si, în parte, obiective. Printre cele mai invocate sunt:

a) intervenţia directă a guvernului federal în viaţa economică la nivel naţional cu repercusiuni la nivelul statelor federate, inclusiv prin alocarea unor uriase investiŃii în proiecte de interes local; sprijinul acordat de stat unor colosi industriali tradiţionali din diferite state;

b) susţinerea de către autorităţile federale a unor programe de asistenţă socială pentru unele categorii de persoane defavorizate;

c) sprijinirea de către guvernul federal, a unor programe de anvergură în domeniul cercetării stiinţifice si tehnologice;

d) implicarea statului în soluţionarea unor probleme globalizate la nivelul Uniunii, cum sunt: consumul de droguri, delicventa, criminalitatea organizată, s.a.

Dacă la toate acestea, adăugăm confruntarea guvernului federal cu probleme complexe privind, de pildă, protecţia mediului înconjurător, întărirea capacităţii militare a Statelor Unite, a securităţii lor naţionale, asumarea de către Uniune a rolului de mare putere militară si politică în relaţiile internaţionale, avem un tablou sugestiv al argumentelor aduse în favoarea restrângerii autonomiei statelor în beneficiul Uniunii.

Întărirea autorităţii uniunii faţă de statele membre ale federaţiei a fost însoţită de întărirea considerabilă a puterii Presedintelui . Interesant este faptul că, sporirea prerogativelor puterii centrale s-a făcut cu acordul si cu sprijinul substanţial al Curţii Supreme de Justiţie, care a dat câstig de cauză când Administraţiei, când Congresului, în tendinţa acestora de a-si aroga noi responsabilităţi pe plan local.