Intemeietorii României Moderne / 8 - Gheorghe Gr. Cantacuzino 2/2
Cantacuzino-Nababu, Conservatorii, Intemeietorii României ModerneDupă moartea lui Lascăr Catargiu, Cantacuzino este ales preşedinte al Partidului Conservator pe 30 martie 1899. Obţinerea acestei poziţii de lider al conservatorilor s-a datorat unui concurs de împrejurări favorabile, cauzate de neînţelegerile din rândul partidului. Conform principiului rotativei guvernamentale, regele Carol I l-a desemnat de două ori în fruntea Consiliului de miniştri. În timpul mandatelor sale politice, au fost discutate şi aprobate Legea creditului pentru continuarea fortificaţiilor, Legea etalonului-aur şi reorganizarea Băncii Naţionale, Legea organizării magistraturii, Legea împotriva cumulului, Legea pensiilor civile (noiembrie 1889). El şi-a exprimat solidaritatea cu cauza luptătorilor români din Transilvania pentru libertatea lor naţională implicaţi în procesul memorandiştilor (aprilie – mai 1894). La Bucureşti fusese creată, în 1890, Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor şi tot în acelaşi an s-a sărbătorit pentru prima oară în România ziua de 1 Mai.
Mandatul său ca şef al conservatorilor a fost marcat şi de celebrele contre politice cu junimiştii. Pe 7 iulie 1900, guvernul Cantacuzino a demisionat, principala cauză fiind grava criză financiară căreia guvernul nu-i găsise o soluţie, acesteia adăugându-i-se îmbolnăvirea liderului politic. Acesta a acceptat un guvern de coaliţie cu Partidul Constituţional, susţinându-l pe Petre P. Carp în funcţia de prim-ministru. Însă, după numai un an, disensiunile între cele două grupări s-au agravat. Cantacuzino nu a fost mulţumit că guvernul Carp încercat rezolvarea crizei financiare prin vinderea unor acţiuni ale Băncii Naţionale şi prin concesionarea unor terenuri petrolifere. Pe 22 decembrie 1904, liderul conservator a revenit la preşedinţia Consiliului de miniştri. În acest nou mandat se va confrunta cu puternice represalii ale ţăranilor, nemulţumiţi de întârzierea adoptării unei adevărate reforme agrare, bazată pe exproprierea marii proprietăţi. El însuşi unul dintre marii latifundiari ai ţării, Cantacuzino nu putea permite ca această reformă să se înfăptuiască.
Mare latifundiar, Cantacuzino a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai epocii, fiind cunoscut atât pentru formidabila sa avere, cât şi pentru zgârcenia sa, fapt pentru care şi-a atras renumele de „Nababul”. În presa străină era descris ca unul dintre oamenii politici marcanţi ai României, care a ocupat toată viaţa sa funcţii înalte, o persoană calmă şi ponderată, care a respectat toate partidele. Poziţia sa ferm conservatoare şi atitudinea manifestată în timpul răscoalei ţărăneşti au condus la pierderea mandatului de prim-ministru şi preşedinţia Partidului Conservator în primăvara anului 1907. Primul ministru cataloga revoltele ţăranilor drept „un vânt puternic de dezorganizare şi desfrâu, care suflă peste ţara întreagă, iar simţul de dezordine şi anarhie a pătruns adânc în mintea întunecată a populaţiunii noastre rurale”. Pe 3 aprilie, acelaşi an, este unul dintre susţinătorii unificării cu gruprea junimistă, iar pe 21 aprilie Petre P. Carp devine noul preşedinte Partidului Conservator. Gheorghe Grigore Cantacuzino a încetat din viaţă pe 23 martie 1913, la vârsta de 81 de ani.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Theophyle, cred ca ceea ce faci tu prin acest blog este absolut minunat!
Amanda, sper ca oamenii sa-l citeasca. Poate cei care au nevoie cel mai mult sunt profesorii si elevii lor. Nu avem voie, istoric vorbind, sa-i uitam pe acesti oameni, ce au gandit ei si ce au facut, uni pentru eternitate.
Trimiteți un comentariu