Politeía Doctrinară

Constantin A. Rosetti (1816 – 1885), a fost descendentul al unei vechi familii boiereşti, era fiul lui Alexandru Rosetti şi al Elenei Obedeanu. Studiază la Liceul „Sfântul Sava”, apoi în 1833 se înscrie în armată, devenind adjutant al domnitorului Alexandru D. Ghica, dar va demisiona trei ani mai târziu. Este unul dintre întemeietorii Societăţii Filarmonice şi ai Teatrului Naţional, remarcându-se şi ca actor. În 1842 este numit şef al poliţiei din Piteşti, apoi devine preşedinte al Tribunalului comercial din Bucureşti. C. A. Rosetti a fost lider al mişcării revoluţionare de la 1848 în Muntenia, membru fondator al Academiei Române si fondator al Partidului Naţional Liberal. C. A. Rosetti reprezintă un simbol al mişcărilor revoluţionare de pe teritoriul României, un permanent luptător pentru cauzele, valorile şi idealurile româneşti. S-a afirmat ca un lider radical al grupării politice liberale şi a ocupat funcţii importante în stat. De asemenea, Rosetti a fost unul dintre precursorii jurnalismului românesc, fondând unul dintre cele mai bune cotidiene ale veacului al XIX-lea, „Românul”. În 1845, Rosetti pleacă la Paris pentru a-şi continua studiile, frecventează cursurile de la Collège de France, unde este influenţat în gândirea sa politică de Edgar Quinet şi Jules Michelet. Aici se iniţiază în practica masonică şi participă la constituirea Societăţii studenţilor români de la Paris. În 1847, C. A. Rosetti se căsătoreşte cu Mary Grant, cea care a fost modelul tabloului „România revoluţionară” pictat de C. D. Rosenthal, prietenul lui Rosetti. Mary era sora consulului englez la Bucureşti, Effingham Grant, el însuşi căsătorit cu o româncă, Zoia Racoviţă, fiica lui Alexandru Racoviţă. În asociere cu Eric Winterhalder, Rosetti a pus bazele unei tipografii, a deschis o librărie şi a editat ziarul revoluţionar „Pruncul român”.

Membru marcant al generaţiei paşoptiste, C. A. Rosetti se numără printre participanţii cei mai activi la revoluţia din 1848 în Muntenia. Este numit membru al Comisiei executive din cadrul Comitetului revoluţionar, având răspunderea pentru acţiunile revoluţionare din Bucureşti. Totodată, C. A. Rosetti devine prefect al Poliţiei Capitalei (de la 11 iunie 1848), secretar al guvernului provizoriu şi director în Ministerul din Lăuntru, în timpul scurtului mandat al Locotenenţei Domneşti. După înfrângerea măşcării revoluţionare, Rosetti pleacă în exil, unde stabileşte legături cu oameni politici şi de cultură francezi, susţinând cauza românească.

După Unire, devine director al Teatrului Naţional din Bucureşti (29 mai 1859) şi ministru al Cultelor (28 mai 1860) în cabinetul Nicolae Golescu din Muntenia. Totodată, la 1 decembrie 1860 este ales prim staroste al negustorilor din Bucureşti. Împreună cu bunul său prieten, Ion C. Brătianu, Rosetti se afirmă printre cei mai radicali lideri ai liberalilor. Prin eforturile celor doi colegi şi prieteni se pun bazele valorilor şi principiilor liberalismului românesc. Ei organizau reuniuni politice denumite ironic de adversari „cursuri”, tocmai pentru caracterul lor instructiv asupra masei de participanţi relativ neexperimentate.

După lovitura de stat din 2 mai 1864, C. A. Rosetti devine opozant al domnitorului Cuza. Se afirmă ca lider radical al grupării politice liberale şi este principalul artizan al formării „monstruoasei coaliţii”, care l-a constrâns pe domnitor să abdice. În calitate de ministru al Cultelor, propune înfiinţarea Societăţii literare române, viitoarea Academie Română, apoi este ales deputat în Adunarea Constituantă. Rosetti nu s-a numărat printre colaboratorii lui Carol I. A fost unul dintre liderii mişcării antidinastice care susţinea instaurarea republicii. C. A. Rosetti se stinge din viaţă pe 8 aprilie 1885, la vârsta de 69 de ani.