Intemeietorii României Moderne /2 - Barbu Catargiu 1/2


Barbu Catargiu (1807 - 8 iunie 1862) a fost figura emblematica a Partidului Conservator si prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat pe 20 iunie al aceluiaşi an. Asasinul său prezumtiv se pare că a fost Gheorghe Bogati, despre care vom discuta mai tarziu. Opunindu-se politicilor radical-liberale, Barbu Catargiu va cadea probabil victima unei conspiratii aranjate de Domnitorul A.I.Cuza impreuna cu uni membrii din propriul lui partid. Barbu Catargiu a fost fiul marelui vornic Ştefan Catargiu şi al Ţiţei (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu). Între anii 1825 şi 1834 a trăit în străinătate, cu precădere în Franţa. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie şi economie politică la Paris. Revenit în ţară (1834), a frecventat cercurile Societăţii Filarmonice, alături de Ion Câmpineanu si Ion Heliade Rădulescu.

"Regulamentara" vârstă de 30 de ani i-a permis să candideze şi să se aleagă membru în Obşteasca Adunare, în ciuda împotrivirii Domnitorului Alexandru Ghica. Barbu Catargiu a devenit membru în Obşteasca Adunare (din 1837) a Ţării Româneşti. Director (din decembrie 1842) la Departamentul Dreptăţii (Justiţiei), la 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de clucer; a fost apoi suplinitor la Sfatul Vistieriei (din 2 decembrie 1848). În sesiunea din anul 1842 a acelui parlament restrâns, Barbu Catargiu a rostit un discurs pe cât de reuşit ca formă, pe atât de virulent la adresa erorilor din administraţia Domnitorului Ghica. Succesul discursului a fost atât de mare, încât liderul oratorilor din acea epocă, Gheorghe Bibescu, ţinând să-l felicite, i-a declarat: "Vere, îţi cedez locul meu! M-ai întrecut!". Tânărul om politic n-a avut însă reticenţe în critica strâmbătăţii din Domnia lui Bibescu, precum "afacerea Trandafilof" sau modificarea "regimului dotal". Răcirea simpatiilor reciproce dintre cei doi veri nu l-a aruncat pe Catargiu în tabăra revoluţionarilor paşoptişti. Adept al unei orientări mai mult de centru-dreapta, Barbu Catargiu a evitat injoncţiunile mişcării paşoptiste. Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluţionare de la 1848, preferând să facă o călătorie in afara granitelor ţării în Austria, Franţa, Anglia şi în alte ţări din Occident interesându-se de viaţa civilă şi de stat.

În satul Maia în mijlocul Bărăganului, lângă vechiul drum al poştei de la Bucureşti spre Moldova se află moşia lui Barbu Catargiu, încă de la 1800, acolo a avut mai întâi conac şi apoi a făcut un castel. Pe vârful dealului din marginea satului, a ridicat un castel cu 52 de camere, cu lampadare din argint masiv, cu podele de lemn ca o tablă de şah. Aici opreau boierii să pună la cale treburi politice şi tot aici se întâlneau la baluri ce ţineau până în zori. Erau şiruri nesfârşite de trăsuri şi rochii strălucitoare, parfumuri frantuzeşti se ridicau în aerul încins al câmpiei. Pe-atunci, Bărăganul nu era ceea ce vedem astăzi. Era locul de promenadă al marilor boieri din Muntenia, grădina lor. Castelul de la Maia nu era înconjurat de câmp gol. Celebrul arhitect peisagist Wilhelm Mayer, cel care a făcut şi Parcul Cişmigiu din Bucureşti, ridicase în jurul lui o grădină englezească fabuloasă. Cu fântâni şi alei, cu plante şi flori exotice, cu păuni ce călcau trufaş. Castelul era legat de drumul principal cu o alee lungă de aproape un kilometru, ce avea de-o parte şi de alta, pe toată lungimea sa, arbori exotici. Astăzi, au mai supravieţuit numai doi. Se află în curtea bisericii. Sunt singurii arbori Sofora din România şi sunt declaraţi monumente ale naturii.

A revenit în ţară după potolirea spiritelor, în septembrie 1848, iar Caimacamul Constantin Cantacuzino s-a grăbit să-l reconfirme în funcţia de director la Departamentul Dreptăţii. În decembrie a fost desemnat şi suplinitor la Sfatul Visteriei, pentru ca un an mai târziu, în decembrie 1849, să fie ridicat la rangul de vornic de poliţie. Fiind ales Domnitorul Munteniei cel de al doilea văr al său, Barbu Ştirbei, Catargiu a continuat să deţină un timp directoratul din Departamentul Dreptăţii, după care a fost numit judecător la Înalta Curte. Exprimând şi de această dată unele critici la adresa Divanului ţării, atitudine care a indispus vădit pe Domnitorul Ştirbei, Barbu Catargiu a preferat să-şi prezinte demisia la 7 ianuarie 1856. Între timp, Barbu Catargiu s-a căsătorit cu Caterina Parravicini, de origine rusă. Au avut un singur copil, Mariţa – căsătorită (în anul 1859) cu consulul Franţei la Bucureşti, Louis Béclard.

În contextul internaţional (Războiul Crimeii, încheiat cu Pacea de la Paris) favorabil Unirii Principatelor Române, elita politică şi culturală a Munteniei a declanşat noian de acţiuni unioniste. Între acestea s-a înscris şi Comitetul Conservator al celor Nouă, fondat de Barbu Catargiu şi alţi confraţi, organism politic de sorginte liberal-conservatoare, care a redactat şi a dat publicităţii la 19 martie 1859 cele opt puncte fundamentale destinate dezbaterilor şi hotărârilor Divanului ad-hoc, ce sta să se constituie şi să fie convocat în istoricile sale şedinţe. Intrigile liberalilor radicali, conjugate cu cele ale fostului Domnitor Alexandru Ghica (devenit Caimacam), au influenţat electoratul neexperimentat să lase pe dinafară personalităţi precum Barbu Catargiu, văduvind astfel Divanul ad-hoc de preţioasa contribuţie a destoinicului om politic. Pentru Adunarea Electivă a Munteniei, ce urma să desemneze noul Domnitor, B. Catargiu a fost ales deputat în două judeţe: Dâmboviţa şi Olt, optând pentru primul, în care îşi avea şi marile sale proprietăţi.

2 comentarii:

Tzepelica spunea...

Stefan Catargiu a cumparat de la boierii Filipesti mosia, conacul
si casele vechi boieresti de la Maia, devenind noul stapan
al acestor meleaguri.
La 1810 ctitoreste o noua biserica, pe langa cea existenta deja in sat inca din 1779.
„Acest nou sfânt locas, purtând hramul Sf. Ierarh
Nicolae, - scrie în pisania veche în marmura de la intrare
- a fost zidit la anul 1810 de raposatii în Domnul,
Stefan Catargiu si sotia sa Tiţa ca multumire ca lea
daruit ca fiu pe Barbu ce fu asasinat în anul
1862, iunie 8 în calitate de prim ministru”.

(Stelian Neagoe, Cazul Barbu Catargiu – O crima
politica perfecta, Editura Scripta, Bucuresti, 1992,
pag.46)

Deci pe sotia lui Stefan Catargiu o chema Tiţa. In "Wiki" e scris gresit.

Theo-Phyl spunea...

@timi, salut. DA, de fapt numele ei era Stanca - Ţiţa era diminutivul din Stancuţa.

Citeste pe Ro.Wiki, numai articolele mele :)

Barbu Văcărescu e ultimul mare ban al Craiovei si a avut 2 fete si 1 baiat. Mama lui la numit Barbu (CatargiuBarbu Văcărescu e numele tatalui ei :)