Politeía Doctrinară

Pana la urma, un partid este o colectivitate umana. Teoria spune ca  aceasta colectivitate se organizeaza in jurul unor opinii care genereaza idei, randuite si adaptate la o realitate care se transforma intr-o sinteza programatica. Realitatea este ca majoritatea partidelor isi abandoneaza programele initiale pentru a capta cat mai mult din electoratul care-l poate conduce spre o guvernare. In America castiga Republicanii cand pot “smulge” electorat traditional Democrat si viceversa. In Germania, SPD a fost “lovita” de o pierdere masiva de electorat, care a alunecat la stanga spre un partid nou; mai radical decat social-democratia traditionala este Die Linke, care a reusit sa castige 76 de locuri din  cele 622 de locuri din  Bundestagul Republicii Federale.

Cateodata evenimente traumatizante schimba cursul politic al unor state, exemplul clasic este Spania. José María Aznar si PP-ul spaniol au pierdut alegerile din 2004 din cauza actului terorist de la Madrid in 2004, propulsand la conducerea tarii pe socialistii lui Zapatero.

Majoritatea schimbarilor politice in tarile democratice se face in clipa cand o masa electorala importanta trece dintr-o parte in alta, sperand sa primeneasca politica si sa-si imbunatateasca traiul cotidian. Nimic ciudat si nimic extraordinar in aceasta evolutie politica. De fiecare data cand se intampla se naste o speranta ca poate vremurile vor fi mai bune, politicienii mai responsabili si electoratul mai multumit. In multe cazuri chiar se intampla sa fie asa, cel putin o vreme. In majoritatea lor, extrem de repede lucrurile vor evolua la nivelul vremurilor, dictate de prosperitatea sau recesiunea economica a tarii respective. Vremuri bune, mai multa lume va fi multumita, vremuri grele, mai putini.

Diluarea doctrinelor este inerenta in regimurile democratice occidentale, este normal. Fiecare partid se doreste de centru in primul rand pentru a impaca si capra si varza si a nu supara lupul. In majoritatea cazurilor ajuta. Succesele socialismului reprezentat de  Tony Blair, mascat in cea ce se numeste “calea a treia”, sau “centrism” le-au asigurat laburistilor o guvernare de aproape 13 ani. Crestinii democrati, reprezentati de dna Merkel, mai mult sau mai putin sunt la fel de “centristi”  ca si fostii camarazi ai lui Blair si  Gordon Brown.

România nu difera mult de zeitgeistul politic occidental. Bineinteles, in Romania nu a fost cazul de doctrine niciodata, stanga nu a fost niciodata mai mult de un neo-comunism si dreapta nu a fost niciodata mai mult de o stanga, care a mimat drepta. Electoratul, declarat  majoritar de dreapta, a votat intotdeuna pentru  partidul care a luat masurile cele mai stangiste posibile. Avem un pronuntat electorat de dreapta, care se asteapta sa ploua cu mana din cerul politic mioritic. 

Conjuctura economica poate schimba lucrurile, nu doamne fereste pentru ca se vor naste noi reformatori sau pentru ca reforme masive ale clasei politice vor produce politicieni mai responsabili - simplu, vremurile grele vor necesita oameni diferiti de cei care conduc astazi, si care au condus intotdeauna.