Politeía Doctrinară

Alexandru Marghiloman s-a nascut la Buzau pe 27 ianuarie 1854 in familia marelui arendas Iancu (Ion) Marghiloman si a Irinei Izvoranu. Alexandru Marghiloman provenea dintr-o familie cu avere impresionantă, după ce absolveşte cursurile Colegiului „Sfântul Sava”, tânărul Marghiloman se înscrie la Facultatea de Drept şi la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris. În anul 1878 obţine doctoratul în ştiinţe juridice şi politice. Revenit în ţară, Marghiloman urmează o carieră de magistrat, fiind procuror (8 iunie 1879) şi judecător (4 octombrie 1880) la Tribunalul Ilfov. Demisionează din magistratură pentru a deveni avocat din 16 octombrie 1881. În 1884, este numit avocat al statului.

Alexandru Marghiloman s-a pronuntat pentru extinderea inamovabilitatii la toate nivelurile si completarea reformei justitiei prin ameliorarea retributiei magistratilor. Totodata, Legea privind reorganizarea judecatoreasca in Romania avea in vedere sa puna la dispozitia populatiei din mediul rural o justitie a carei functionabilitate sa fie simpla si expeditiva, debarasata de practici birocratice. Alexandru Marghiloman va indeplini functia de ministru al Lucrarilor Publice in guvernul condus de generalul George Manu (5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891). În timp, Margiloman s-a apropiat de gruparea junimistă, iar din 1884 devine reprezentant al acesteia în Reprezentanţa Naţională. Pe 6 noiembrie, este ales deputat în Colegiul I Buzău. În acest timp îşi dovedeşte calităţile excelente de politician, fiind cunoscut ca un orator desăvârşit, elegant şi un foarte bun organizator de campanii electorale. Pentru aceste însuşiri de specialist, Alexandru Margiloman a fost cooptat în toate guvernele de concentrare conservator-junimiste. A ocupat, printre altele, fotoliul Ministerului de Justiţie. Concomitent cu functia amintita, Alexandru Marghiloman a detinut de la 16 noiembrie 1889 si portofoliul de ministru al Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, in locul lui Grigore Paunescu, demisionat. Ministeriatul lui Alexandru Marghiloman s-a dovedit extrem de productiv la cele doua departamente care aveau o importanta pondere in viata de stat. Anul 1890 a fost cat se poate de rodnic in constructii, amenajari, in Bucuresti si in alte orase din tara, iar o trecere in revista a catorva asemenea repere este edificatoare: amenajarea Gradinii botanice din Capitala, construirea cladirii fostului Palat al Justitiei din Craiova, demararea construirii scolii centrale de fete din Bucuresti si a constructiei monumentale a Palatului de Justitie din Bucuresti, a edificiului Bibliotecii centrale universitare din Capitala, punerea pietrei fundamentale a podului Fetesti – Cernavoda. O perioada mai mare de timp de patru ani, Alexandru Marghiloman revine la o mai veche functie de stat, aceea de ministru de Justitie in guvernul Lascar Catargiu, (27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895) in locul lui Dimitrie C. Sturdza – Scheianu, demisionat, de la 18 decembrie 1891.

Atentia ministrului de Justitie s-a concentrat in anii acestei guvernari asupra reformei justitiei, in mod expres continuarea reformei judecatoresti inaugurata in 1890. Se considera ca, in mod prioritar, conservatorii au fost cei care au dat justitiabililor garantia inamovabilitatii. Se mai avea in vedere reorganizarea justitiei de ocoale in care abundau lacunele precum si a reinfiintarii justitiei la nivel comunal care sa serveasca interesele populatiei rurale. In ceea ce priveste ocoalele amintite, acestea erau unitati administrative judiciare, agricole, de judet sau de tinut, de oras sau de sat. Lupta politica, acerba si continua se manifesta insa fara menajamente. Ostilitatea intre vechii conservatori si junimisti cunoaste escaladari pronuntate. Alexandru Marghiloman se remarca prin dinamismul sau organizatoric, desfasurand o activitate menita sa pregateasca un teren favorabil lui Petre P. Carp, viitor aspirant la sefia partidului.

Pe 1 mai 1891, Marghiloman se numără printre fondatorii Partidului Constituţional. Pe 3 aprilie 1907, Partidul Constituţional a fuzionat cu Partidul Conservator, iar Marghiloman este ales în Comitetul executiv al PC. În perioada guvernării conservatoare dintre anii 1910 - 1913, liderul conservator a mai ocupat portofoliile Internelor şi Finanţelor. De numele său ca ministru la Finanţe se leagă elaborarea unui important set de legi privind legea administrativă a falimentelor, adoptarea unui nou cod comercial pus în conformitate cu exigenţele relaţiilor externe ale României, răscumpărarea căii ferate Lvov–Cernăuţi–Iaşi.

În urma retragerii din viaţa politică a lui Titu Maiorescu, pe 4 iunie 1914 Alexandru Marghiloman este ales preşedinte al Partidului Conservator. La 18 mai anul următor, partidul se scindează. Aripa antantiştilor, condusă de rivalul său Nicolae Filipescu formează o nou formaţiune politică intitulată tot Partidul Conservator. Pe 30 septembrie 1916, în urma decesului şefului ei, gruparea Filipescu fuzionează cu Partidul Conservator Democrat, condus de Take Ionescu. Inceputul Primului Razboi Mondial a gasit Romania in fata unei alternative dificile, alianta cu una din puterile beligerante – Blocul Puterilor Centrale sau Antanta, ori adoptarea unei neutralitati care urmarea o atitudine de expectativa, intrucat o pozitie de angajare a armatei noastre depasea posibilitatile economice si militare ale tarii.

Omul politic Alexandru Marghiloman s-a situat cu fermitate pe pozitia declararii neutralitatii Romaniei, atitudinea sa constituind un factor determinant in declararea unei asemenea politici de neangajare politica si militara, la Consiliul de Coroana de la Sinaia, desfasurat la Castelul Peles. Pozitiile exprimate de factorii politici si constitutionali ai tarii au subliniat importanta momentului, atitudinile exprimate dar si justetea sau injustetea opiniilor. Regele Carol I s-a pronuntat in favoarea unei aliante a Romaniei cu Puterile Centrale, excluzand solutia neutralitatii:

In cuvantul sau Alexandru Marghiloman s-a dovedit un ferm aparator al interesului national, al protejarii dinastiei si a persoanei Regelui Carol I, subliniind pericolele care ameninta atat tara cat si Tronul intr-o eventuala alianta militara cu Puterile Centrale si avertizand: "In toata constiinta mea si pe onoarea mea, cred ca cuvantul Regelui nu este angajat. Din contra, procedand astfel cum procedam, acoperim pe Rege. Daca am iesi aici cu Razboiul toata lumea ar zice "Acesta este razboiul Regelui" si nu o vreau. La cea dintai infrangere, Regele ar fi acela care ar fi atacat. Daca noi, oamenii politici, preparam opinia publica, cand vom declara razboi, noi vom fi raspunzatori. Asa inteleg eu sa servesc pe Rege." A mai pledat convingator Marghiloman pentru respectarea starii de spirit a populatiei deoarece:

Apropierea războiului a generat însă marea confruntarea pe tema politicii externe, care a fost şi ea un factor ce va duce în cele din urmă la destrămarea Partidului Conservator. În cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie 1914 poziţia lui Marghiloman a fost de a nu merge de partea Rusiei. Astfel, ignorarea Antantei ar fi însemnat ignorarea Rusiei, căci nu trebuia să i se permită accesul la Marea Neagră şi la Strâmtori, pentru că aceasta ar fi reprezentat intrarea României în sfera de influenţă rusă. Neutralitatea era cea mai convenabilă soluţie întrucât o alăturare cu Puterile Centrale ar fi reprezentat o renunţare la ideea românismului în Austrio-Ungaria.

Continuare in postarea urmatoare.

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 441-446

Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp. 239-240

Alexandru Marghiloman, Note politice, Volumul I - III, Editura Scripta, Bucureşti, 1993 - 1994