Conservatorismul bunului-simţ
Conservatorii, Conservatorism, GanditoriCrin Antonescu, din nefericire prin populismul infantil pe care l-a propagat, a dus la derizoriu ideea de bun-simţ. Acest articol va incerca sa repuna in drepturi ideea bunului-simt din punct de vedere empiric, filozofic si doctrinar, incercand sa dovedeasca existenta unui curent filosofic bazat pe aceasta idee.
Mişcarea conservatoare a bunului-simţ este cunoscuta si sustinuta in Statele Unite, Anglia, Canada, Australia si Singapore. Conservatorismul bunului-simţ isi trage perceptiile morale si ideologia sociala din crestinismul protestant (evanghelic). In ultimii ani, s-a extins impreuna cu protestantismul crestin in America Latină, precum şi in alte regiuni. În fiecare ţară, agenda politică este diferita, dar are teme economice comune:
1. Reducerea fiscalitatii si minimalizarea taxelor pot promova creşterea economică.
2. Sprijin pentru liberalismul economic, capitalismul moderat, monetarismul şi liberul schimb.
3. Privatizarea majoritatii infrastructurilor şi a serviciilor guvernamentale, bazata pe convingerea ca sectorul privat este mai eficient si poate oferi astfel de servicii mai ieftine si mai performante.
4. Raţionalizarea politicilor guvernamentale şi reducerea reglementarilor restrictive într-un efort de a usura investitiile transfrontaliere si cartelizarea comerciala.
Cateva cuvinte despre plagiatul lui Crin Antonescu.
Revolutia bunului- simţ (CSR - Common Sense Revolution) a fost o expresie folosita ca slogan politic pentru a descrie Conservatorismul bunului-simţ în dezbateri politice care au avut loc in Australia şi în Statele Unite (New Jersey) în anii 1990. Bazat pe modelul economic din Singapore, scopul său principal este reducerea impozitelor, echilibrarea bugetului, producandu-se prin reducerea dimensiunii şi rolul guvernului. Cel mai cunoscut nume al acestei mişcări politice si sustinator al ei a fost Mike Harris, prim-ministru al provinciei Ontario 1995 – 2002 si presedintele partidului Conservator Progresiv din Canada.
Cateva cuvinte despre bunul-simţ
Bunul-simţ nu este numai o construcţie verbală folosită pentru a descrie ceea ce este considerat ca fiind larg acceptat de majoritatea oamenilor, ci si o idee filozofica care a preocupat filozofii antici sau medievali (Aristotel si Avicenna), care au considerat ca bunul-simţ este felul prin care individul, cu ajutorul sensurilor lui, constientizeaza o realitate optimala. In psihologia moderna, acest lucru este definit de termenul perceptie, adica felul in care noi percepem ideile si comportamentul optimal. Bineinteles ca oameni diferiti pot percepe diferit, fiecare bazandu-se pe experientele proprii dependente de educatia si societatea in care ei traiesc.
Din punct de vedere filozofic, subiectul bunului-simţ este tratat de doua teorii antagoniste. Prima teorie, o teorie gnoseologică idealistă: Teoria ideilor înnăscute sustine ca: conştiinţa omului ar exista de la naştere, independent de experienţă; aceasta teorie a fost sustinuta mai mult sau mai putin, in diferite forme, de Descartes si Leibniz. O a doua teorie, formulata si promovata de John Locke ca teorie conceputa pe baza senzualismului materialist si preluata de Condillac in materialismul dialectic, respinge teoria ideilor înnăscute, arătând că izvorul tuturor cunoştinţelor noastre sunt senzaţiile şi percepţiile, care reflectă lumea obiectivă.
Locke spune că nu există idei şi principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naşte omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simţuri, îi vin de la percepţii. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar şi nici nu poate crea idei, el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simţurile. Intelectul este activ, dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoştinţele noastre. Avem pe de o parte percepţiile, care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care Locke le numeşte senzaţii (sensations), iar pe de altă parte avem percepţiile, care ne relevează ceea ce se petrece în conştiinţa noastră şi pe care Locke le numeşte reflexii (reflections). Avem deci o experienţă externă şi una internă. Locke ţine să sublinieze că experienţa externă este aceea care se produce întâi şi că după aceasta ia naştere şi experienţa internă.
Despre Conservatorismul bunului-simţ vom mai discuta, analizand si diferitele modele care pot fi implementate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Excelenta discuta. Multumim!
Conservatorismul nu s-a născut ca o ideologie sau dintr-un calcul politic, ci reprezintă un stil de viaţă.
http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/06/18/modestia-normalitatii/
@Mihail, multumesc pentru vizita :)
Salut Th.
Long time not see...
Refuz sa admit ca bavardul asta de Crin Antonescu are asemenea subtilitati cognitive incat sa-si fondeze verbozitatea pe Common Sense Revolution.
Imi pare doar un sec arogant.
Trimiteți un comentariu