Politeía Doctrinară

Nota. Pentru cititorul neavizat, trebuie sa declar faptul ca sunt un anti marxist convins, consider comunismul si fascismul crime impotriva societatii umane si in sfarsit consider utopiile socialismului european un rateu la fel de mare ca si cele ale capitalismului fiduciar. Cripto-comunismul, numit la noi socialism, il dispretuiesc profund si il acuz de saracirea tarii si a populatiei ei.  Cred ca “Purtatorul de vorbe” al PSD, dl Dan Sova, ne-a dovedit din plin tendintele fascistoide ale acestui jalnic cripto-comunism. Am fost si voi ramane un conservator, care considera ca libertatea individuala este valoarea cea mai de seama a fiintei umane sustinuta de dreptul natural (lex naturalis) si egalitatea de şanse. Sustin cu convingere faptul ca societatea, prin entitatile ei statale sau internationale, trebuie sa-i pedepseasca pe criminalii care actioneaza impotriva intereselor ei.


Am citit cu oarecare stupoare ca martea trecuta ( 6 martie, a.c) ca “Fratii lui Lehman” (Lehman Brothers) si-au reluat activitatile in SUA. Deci, conform Reuters, după 1.268 de zile, Lehman Brothers va începe să-ai ramburseze datoriile către creditori incepand cu 17 aprilie 2012. In momentul producerii falimentului, cel mai mare din istoria SUA şi care a zguduit din temelii sistemul financiar mondial, Lehman Brothers avea active in valoare de 639 de miliarde de dolari. După 1268 de zile, încheierea procedurii de faliment permite Lehman Brothers să distribuie circa 65 de miliarde de dolari creditorilor, care au depus cereri pentru peste 300 de miliarde de dolari. Planul Lehman de rambursare a datoriilor a fost aprobat în decembrie 2011 de un tribunal american pentru falimente.

Din nefericire, inca o data, democratia liberala s-a dovedit ineficienta in fata pradatorilor financiari. Reintrarea pe piata a acestui “monstru financiar” ma face sa cred ca din nefericire, incredibil dar adevarat, nimeni n-a fost pedepsit ori condamnat pentru efectele acestei gestionari catastrofale, a acestei rupturi de proportii.

Intr-un stat de drept adevarat, un inginer, un arhitect, un militar, un cercetator, un lucrator oarecare daca ar fi comis asemenea greseli profesionale ar fi fost fara doar si poate acuzat in fata unui tribunal. Escrocilor planetari nu li s-a intamplat insa nimic. Ba mai mult: o data stabilizate bancile private, directorii acestora au reinceput speculatiile cu bani publici, continuand sa dicteze regula jocului ca si pana acum (fiindca pretul de piata al banilor si cursurile valutare sunt determinate prin schimburile interbancare, stabilite desigur cu concursul bancilor centrale) si acordand imprumuturi cu dobanzi mult mai mari (si riscuri cvasi-nule) decat cele acordate lor de bancile centrale. Astfel, pe traseul dintre creditor si debitor, bancile aduna sume frumusele, care le permit sa ramburseze fondurile publice si, simultan, sa fabrice din nou dividendele si primele-gigant pentru satisfacerea conducatorilor si brokerilor lor. Daca asta se numeste capitalism, atunci eu nu pot sustine o astfel de oranduire.


Din nefericire, democratiile occidentale au pierdut pariurile cu capitalismul fiduciar, lasat fara supravegherea legala eficienta si au adus la suprafata ideea “corporatismului de stat” pe care il intalnim astazi in economiile BRIC (Brazil, Rusia, India si China) si care ar putea fi salvarea societatii din calea unor crize pe care o simtim cu totii. Tuturor celor care gandesc in acest fel vreau sa le amintesc cateva fapte:

1. “Corporatismul de stat” este un fenomen fascist sau comunist. Contrar opiniilor consacrate, fascismul italian si cel german, se regasesc in stanga doctrinara. “Manifestul Fascist” (Il manifesto dei fasci di combattimento) a fost conceput si publicat de liderul sindical Alceste De Ambris si de Filippo Tommaso Marinetti, devenit mai tarziu si ideologul miscarii fasciste. Mult mai tarziu (in 1932), va publica Benitto Mussolini eseul numit  “Dottrina”, care va atenua tendintele de stanga initiale, promovate de sindicalistul Alceste De Ambris.
2. Din punct de vedere economic, fascismul promoveaza “corporatismul de stat”. Economie, in care statul este mediatorul suprem intre toti componentii sociali, care fac parte din economia unui stat. Doctrina a fost formulata de sociologul, filozoful si economistul austriac Othmar Spann si preluata de Benito Mussolini si introdusa ca doctrina socio – economica a fascismului italian. Othmar Spann, un profesor vienez extrem de carismatic, (aminteste foarte mult de Nae Ionescu) conservator nationalist, anti-liberal si profund anti-socialist, reuseste sa se certe cu toata lumea si este “internat” de nazisti intr-un lagar de re-educare. Este eliberat dupa o perioada scurta la insistentele invataceilor fascisti din Italia si Spania.
3. Ramasitele fascismului economic au supravietuit mult mai eficient comunismului pseudo-marxist. De fapt avem astazi doua exemple clare ale “corporatismul de stat” printre marile puteri ale lumii. Primul exemplu este Federatia Rusa, care a mostenit si unele aspecte politice ale fascismului, dar a mostenit in totalitate “corporatismul de stat”, prin care statul (sa zicem Putin, la ora actuala)  hotaraste care este jocul si care sunt regulile lui.
4. Implementare poate putin mai diferita, dar la fel de asemanatoare ideilor lui Othmar Spann, o regasim in China moderna, care promoveaza un capitalism de stat sub acoperirea traditionala a unui partid numit comunist. Personal sunt convins ca Deng Xiaoping, fondatorul “socialismului cu caracteristice chinezeşti” şi a reformei economice din China, cunoscută ca “economia de piaţa socialistă”, a fost profund influentat de Othmar Spann, care a formulat teoretic si ideologic exact ceea ce se intampla astazi in China.

Mai mult decat clar (pentru mine) ca liderii europeni incearca astazi dupa aproape 4 ani de la inceputul acestei crize sa creeze  o “Noua Înţelegere” in sistemul Uniunii Europene. Unii au inteles, altii sunt inca la stadiul “orbul gainilor”. Ca este bine sau rau, asta o vom putea vedea in cateva luni. Daca tot vorbim de o “Noua Înţelegere”, cred ca trebuie sa rememoram (sau sa cunoastem) urmatoarele:

Franklin Delano Roosevelt ( FDR)  a incercat sa iasa din criza (1929 –1933/4) cu ajutorul  unui nou contract social, unul din cele mai importante din istoria moderna a societatii umane. Atacat din toate partile, de la extrema stanga comunista si pana la fascistii americani, inclusiv de socialisti si de ultra-conservatori, este pana in zilele noastre un exemplu de intelegere sociala care a “altoit capitalismul”, finalizand pentru aproape jumatate de secol asa zisul laissez-faire si metamorfozand capitalismul intr-un sistem economic si social regularizat si acceptat de toti actorii economici si sociali.

Cand vorbim de “Noua Înţelegere”  in contextul creat de FDR vorbim de fapt de doua perioade – “First New Deal” (1933) si “Second New Deal” (1934–36). Trebuie mentionat ca legislatia si institutiile create atunci au rezistat pana la sfarsitul anilor ’80 si de facto institutiile create de FDR atunci – Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC), Federal Crop Insurance Corporation (FCIC), Federal Housing Administration (FHA), Social Security System si Securities and Exchange Commission (SEC) exista pana in zilele noastre. Din nefericire, amendamentele aduse in regulamentul acestor institutii au creat conditiile crizei economice in care ne zbatem toti in zilele noastre.

“Prima Înţelegere” din 1933 s-a ocupat cu restructurarea sistemului financiar-bancar, infrastructura si transporturile, precum si agricultura si productia alimentara.

“A Doua Înţelegere”, intre anii 1934–36, a reglementat activitatile sindicale, contractele de munca colective, protectia sociala si a pus bazele legislatiei legate de activitatea IMM-urilor, care au devenit coloana vertebrala a economiei Statelor Unite. Paralel cu aceste masuri, FDR a anulat cateva legi anti-monopoliste pentru a relansa industria grea, a micsorat sensibil (13-15%) numarul salariatilor administratiei federale (bugetari)  si a micsorat pensiile veteranilor cu 40%. Intr-un cuvant FDR le-a cumparat cetatenilor undite in loc sa imparta peste!

Ultimul deceniu Euro-Atlantic si in mare parte mondial a inregistrat o noua maladie a democratiei, caracterizata prin producerea unor anticorpi care o distrug; putem caracteriza aceasta maladie ca pe una imunitara. Democratia a nascut un monstru – populismul democratic. Acest “populism democratic” este reprezentat in lumea occidentala aproape in toate guvernarile actuale. Dupa pacificarea Europei si crearea unei bunastari sociale bazate pe principii sanatoase, nesaţul de mai mult sau mai bine a generat promisiuni politice irealizabile sau realizabile prin rezultatele pe care le vedem si simţim astazi. Nevoia unei Noi  Înţelegeri este inevitabla. Mai bine prin consens decat fortati de masele dezlantuite haotic.

Istoric vorbind, o generatie cuprinde  20 de ani, desi in zilele noastre lumea anglo-saxona vorbeste de ceva intre 25-27 de ani. Calculand pe baza “generatiei istorice”, capitalismul este un sistem economic destul de tanar, cam 10 generatii. Denumirea sistemului are multi tati, eu cred ca tatal adevarat al acestui formulari stiintifice si denumirii acestui  sistem a fost economistul englez David Ricardo (1772 – 1823). Pentru invatatii moderni el este considerat, impreuna cu Thomas Malthus, Adam Smith, si John Stuart Mill, un clasic proeminent al economiei moderne. Economia Ricardiana este o capodopera care strabate timpurile. Din nefericire, ea s-a pierdut, fiind alterata de toti care l-au urmat, inclusiv amicul Karl Marx. 

Nu cred ca exista solutii mai bune decat cele formulate de el in economia si managementul agrar (agricol). Cartea lui “On the Principles of Political Economy and Taxation” (Despre Principiile Economiei Politice si Fiscalitatii) scrisa in 1817,  mentioneaza pentru prima data termenul “Capitalism”. Etimologia cuvantului este si ea destul de complicata, pot sa va spun ceea ce cred eu, -  sursa este indo-europeana si se bazeaza pe termenul sanskrit “catal”, mostenit de francezi – chattel si de englezi – cattle, in romaneste bovine, adica in sensul antic, proprietate personala. Explicatia in Wikipedia (latinul Capitalis) este gresita cu desavarsire.

Daca noi cautam in seria noastra de articole  un Capitalism 2.0, trebuie sa intelegem ca a existat si un “Capitalism Beta” , care timp de alte 10 generatii, inaintea capitalismului, a reusit sa-si gaseasca locul si functionalitatea in viitoarele sisteme economice. Acest “Capitalism Beta” s-a numit Mercantilism, bineinteles ca cei mai in varsta isi aduc aminte de injuraturile comuniste la adresa acestui sistem, confundat de multe ori de ţaţele care predau “Economia Politica” cu capitalismul.

 

Un lucru interesant, de care nu ma voi ocupa, in special din cauza sensibilitatilor religioase, care pot fi interpretate diferit de ceea ce mi-as dori sa exprim, este viziunea religioasa (morala si etica) a diverselor denominatiuni fata de capitalism, afaceri si profit. Pot sa va asigur, insa, ca viziunea protestanta a fost  cea mai eficienta in creatia capitalismului modern, de bine sau de rau.

 

Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, afirmă într-un editorial publicat în Financial Times că marile economii ale lumii ar trebui să ia în considerare modificarea standardelor globale pentru stabilirea aurului ca etalon monetar care să ghideze mişcările valutelor. Robert Zoellick, care conduce Banca Mondială din 2007, spune că lumea are nevoie de un nou program Bretton Woods – regim adoptat la nivel internaţional în 1944, care plasa aurul ca etalon monetar, funcţional până în anul 1971 când sub administraţia Nixon, dolarul a devenit moneda de rezervă.


Conferinta Monetara si Financiara din 1944 de la Bretton Woods a abordat pentru întâia oara problema crearii unui sistem monetar international, bazat pe etalonul aur-devize si, în cadrul acestuia, pe dolar ca principala moneda de rezerva.

• Propunerea facuta de de J. M. Keynes de creare a unei monede internationale, denumita „bancor”, nu a fost acceptata.
• A prevalat conceptia americana cuprinsa în Planul White de a se utiliza pe plan international monedele nationale.
• Propunerea crearii unei monede internationale a fost numai un adevar prematur, mecanismele monetare ulterioare fiind favorabile punerii în circulatie si utilizarii în proportie tot mai mare a unei astfel de monede (DST) emisa de FMI.
• Crearea în 1944 a SMI a însemnat primul mare succes al ideii de cooperare internationala în sistemul monetar, un succes al conceptiei, potrivit careia o moneda nationala poate îndeplini functii internationale si, ca atare, poate servi ca pivot al sistemului.
• SMI din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme si tehnici convenite si acceptate pe baza unor reglementari institutionalizate, menite sa coordoneze comportamentul monetar al tarilor în relatiile de plati si de stingere a angajamentelor reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale si de miscarile de capital pe plan international.
• Ansamblul acestor norme de conduita monetara internationala au fost incluse în statutul FMI, organism creat în scopul supravegherii si sprijinirii aplicarii de catre tarile membre a principiilor de functionare ale sistemului nou creat. (Bretton Woods – Fragment)

Dupa exact 66 de ani, in mijlocul unei crize economice care nu se sfarseste, si dupa “aruncarea pe piata” a 600 de miliarde de dolari de catre FED, care trebuia sa “stimuleze” economia americana in detrimentul cetatenilor Statelor Unite (prin erodarea economiilor lor) si exportarea unei inflatii spre economii care detin rezerve de dolari (majoritatea economiilor lumii) lovind in eforturile altor state de a iesi din criza prin masuri de austeritate drastice se ajunge la greseala primordiala – Conferinta Monetara si Financiara din 1944 de la Bretton Woods si hotararea aplicarii unui sistem discretionar si politizat.

Etalonul monetar care a fost decis la Bretton Woods a reprezentat un principiu de baza al sistemului, economiile nationale si FMI cooperând la aplicarea lui în practica. În cadrul SM creat în 1944, dolarului i-a revenit rolul de etalon si, într-un cadru mai larg, cel de moneda de rezerva si de plata pe plan international. Faptul ca aurul a fost considerat marfa si mijloc de schimb i-a asigurat exercitarea, alaturi de US $, a rolului de etalon, rol care s-a diminuat treptat si care va înceta în 1971, odata cu sistarea convertibilitatii internationale a US $ în aur. Aceasta stare a fost mama tuturor problemelor cu care se confrunta sistemul monetar actual.

Regandirea acestei greseli si declaratiile recente ale lui Robert Zoellick, Preşedintele Băncii Mondiale, si convocarea unei noi conventii de genul Bretton Woods (II) este imperativa – cu cat mai repede cu atat mai bine.

Criza actuala nu a fost un eveniment inevitabil, numele ei este “lipsa de responsabilitate”. Majoritatea motivatiilor negative bazate pe elemente  geopolitice au fost inexistente in declansarea acestei crize. Asa cum comunismul a cazut din lipsa lui de compatibilitate cu necesitatile societatii umane asa va cadea si capitalismul fiduciar. In nici un caz nu m-am transformat in socialist, Doamne fereste, capitalismul a fost si va ramane singurul sistem viabil de la Fenicieni si pana in zilele noastre. Societatea umana nu mai poate tolera nici capitalismul fiduciar, asa cum l-am descoperit, cum nu a mai putut tolera comunismul.

Capitalismul-fiduciar este promotorul primei etape a acestei crize. Acest capitalism-fiduciar   a creat valori inexistente pentru a sustrage bani existenti si a-i transforma in valori finite (adevarate, stabile), insusindu-le. In afara incompatibilitatii cu nevoile societatii, ambele sisteme – comunismul si capitalismul-fiduciar -  au la baza o singura ipoteza existentiala, minciuna si propaganda masiva.

Cine crede ca aceasta criza, declansata de capitalismul-fiduciar, s-a terminat greseste amarnic. Omenirea a intrat in a doua etapa a crizei, poate si mai grea decat prima. Etapa in care statele au devenit amenintate de faliment. Aceasta noua etapa o putem numi “criza datoriilor suverane”, mai putin dependenta  de capitalismul fiduciar; singura legatura ar fi ca acest capitalism a facilitat intrarea statelor in impas (vezi legaturile oneroase ale economiei grecesti cu capitalismul fiduciar, care a mascat datoriile de loc noi ale Greciei pana la insolventa lor). O a treia etapa ne pandeste dupa colt si se numeste “conflictul monetar modial.” Personal sper ca intelepciunea statelor va prevala.

“Criza datoriilor suverane” era iminenta! Ea a fost generata de dezechilibrul dintre supra-productia unor state fata de supra-consumul altora. Intr-un cuvant, chinezii si nemtii au fabricat si grecii, spaniolii si altii au cumparat, bazandu-se pe niste venituri care au ramas pe vine. Chinejii si germanii au acceptat indatorarea si au primit in loc de bani adevarati “cuvantul de onoare” al acestor state, adica hartii care s-au dovedit fara valoare.

Vreau ca toti prietenii socialisti sa inteleaga – capitalismul nu a murit, ci el va trebui sa se curete de rezidurile lacomiei si ale non-valorilor fiduciare.  Cea mai mare putere capitalista (in devenire) din lume este un stat comunist, China. Capitalismul NU este si NU a fost niciodata o oranduire sociala. De la sclavagism si pana in zilele comunismului chinez, capitalismul a fost un sistem economic, care niciodata nu va avea inlocuitor. Capitalismul a fost si va fi si in viitor promotorul progresului.

Acum ce? Am dovedit, sau mai bine zis realitatea a dovedit ca democratia lipsita de institutiile statului capabile sa o apere  are limite serioase – dependenta totala de “inocenta” maselor si vointa  liderilor lor, “democrati-populisti”.

Singura sansa a Romaniei de a ocupa un loc respectabil in Europa a fost confiscata de privatizarea frauduloasa si clientelara a resurselor nationale. Noul echilibru va fi creat de statele care au, produc fabricate si comercializeaza materii prime, satelor producatoare. Noile privatizari trebuie gandite serios si facute transparent. Sunt sigur ca si “noua democratie” va fi foarte diferita de cea existenta, din nefericire pe noi ne va vizita peste doua generatii. Alternative politice in situatia electoratului existent sunt putin probabile, de altele Dumnezeu sa ne fereasca!

Pe la sfarsitul anilor ’50 si inceputul anilor 60’, lumea era impartita destul de clar: Occidentul sau lumea libera intr-o parte, asa zisele democratii-populare – de fapt dictaturi comuniste – de cealalta si la mijloc – aspirantii la o existenta mai buna, tarile nedezvoltate, sau cum au fost numite politicos, tarile in dezvoltare.

In filmele vechi si in special in vechile jurnale de stiri americane, nascute inaintea televiziunilor in fiecare casa, produse de vestita Movitone, puteai vedea exercitiile copiilor de scoala impotriva unor atacuri atomice ale capcaunilor rosii. Capul intre maini si ghemuiti sub bancile clasei, patetic! Arata ca masurile anti-criza ale guvernantilor moderni.

Occidentul si-a asigurat bunastarea cu ajutorul posibilitatii date populatiei de ajunge la un nivel de viata ridicat prin creditele pe care le-a acordat omului de rand pentru a trai mai bine sau producatorului pentru a produce mai eficient. Bancile si institutiile financiare au alimentat agregatele sociale cu “combustibilul” necesar dezvoltarii.

Creditul este o unealta necesara pentru dezvoltarea unei societati. Creditul trebuie sa genereze productie si unelte  cu care se poate ajunge la o eficienta economica, creditul trebuie sa dea posibilitatea unor cetateni sa-si procure o bunastare necesara unui trai civilizat.

Creditul nu poate fi in nici un caz obiectul unor manipulari ordinare care au “orbit” o populatie infantila din punct de vedere consumerist. Creditul “cu buletinul” a fost una din cele mai nocive actiuni bancare din toate timpurile. Noi, romanii, am devenit indienii cumparati de primii albi in America cu dulciuri si margele de sticla. Acum platim cu bolile pe care le-au adus acesti “albi de peste hotare”, noua indienilor moderni!

Asadar, impreuna cu conducerile incompetente si rauvoitore din 1989 si pana astazi, ne-am transformat intr-o democratie a bunului plac. De la “capitalismul de cumetrie,” la neo-imperialismul economic, generat cu ajutorul conducerilor corupte ale romanilor, sustinut de marii oameni de afaceri “liberali” (fara legtura la partidul cu acest nume), care au mituit pe toti cei care puteau fi mituiti si care au cumparat afaceri cu 35 de milioane de USD si le-au vandut cu 2 miliarde de USD sau de marii nomencloturisti (ca sa nu-i numim altfel) care s-au transformat in moguli media,  dezvoltatori imobiliari sau samsari la bursa, am ajuns unde ne aflam astazi.

Uniunea Europeana, care trebuia sa ne ajute sa recuperam deceniile pierdute, ne-a exportat “dreptul la proprietate,” sfant in democratiile liberale, dar care la noi consfinteste coruptia, furtul si jafurile. Jaful asistat, statul asistat ,  protectia averilor ilicite  si creditul cu buletinul ne-au adus pana aici. Situatia este mult mai grea decat cred majoritatea romanilor, pur si simplu am ajuns la ziua decontului si in aceasta zi lipsesc cele 100 de miliarde furate din ‘89 si pana astazi (estimare bazata pe cifre si extrem de conservatoare). Am ajuns la ultimativul proverb romanesc “cine nu munceste nu va manca”; inainte de asta o rafuiala cu cei care ne-au furat atat de mult, atat de mult timp nu ar strica de loc. Ca de obicei, optiunea este intotdeauna a publicului!

Cand vorbesc de valori finite ma refer in primul rand la valori cuantificabile simplu, prin unitati de masura accesibile fiecaruia si nu pe scheme sofisticate, care s-au dovedit si de aceasta data scheme Ponzi ale unui capitalism degenerativ, vezi schema PIIGS Europeana.

Unul din adevarurile sumbre al Europei din care facem parte este ca,  Euro, ca orice moneda, are nevoie de un spatiu cat mai mare de export al simbolului de referinta (cu ea si a inflatiei). Acesta a fost adevarul profund din spatele extinderii Europei. Din fericire, procesul nu poate continua la nesfirsit pentru ca tarile europene s-au imprumutat intre ele, nu doar in afara zonei euro! S.U.A., ca stat puternic si unitar, poate exporta inflatie catre restul lumii, insa europenii reprezinta mai multe state, care se imprumuta intre ele, in zone euro, sau imprumuta in afara zonei euro! Asa s-a ajuns la “caruselul nebunilor”, in care membrii s-au imprumutat intre ei, convinsi ca investitiile facute in statele nou intrate vor acoperi pina la urma lipsa de productivitate interna.

Europa are o singura sansa de scapare – numai daca elita financiar-politica europeana, reprezentata de birocratia cenusie de la Bruxelles, este pusa la punct  de  cetatenii natiunilor care alcatuesc Uniunea.

Fara indoiala criza economica in care ne aflam nu s-a terminat si probabil nici nu se va termina prea curand. Aceasta criza economica, declansata in septembrie 2008, va implini probabil un cincinal in 2013. Daca vom fi inteligenti (lucru putin probabil) de abia in 2012 vom putea discuta despre o iesire din aceasta catastrofa. Nu sunt economist, analiza pe care o voi face in acest articol (si poate cele care vor urma) este una mai mult de ordin istoric si doctrinar, analizand acest eveniment ca unul de acest fel.