Politeía Doctrinară

Congresul este format din două Camere legislative: Senatul si Camera Reprezentantilor si are, în principal, doua functii: votarea legilor; controlul asupra activitătii Executivului. Această ultimă functie, este limitată în raport cu functia de control exercitată de organul legislativ în regimurile parlamentare. Art. 1 parag. 1 din Constitutie prevede că „Toate puterile legislative acordate prin această Constitutie vor fi exercitate de către un Congres al Statelor Unite care va fi alcătuit din Senat si Camera Reprezentantilor".

Pentru fondatorii Constitutiei, Congresul a reprezentat cel mai important organism constitutional deoarece, prin functiile sale, avea menirea să exprime în norme general obligatorii vointa suverană a poporului. Aceasta a fost, de altfel, motivul pentru care s-a optat în favoarea formulei: „toate puterile legislative vor fi exercitate de către un Congres (...)", dar nu orice puteri, ci doar cele „acordate prin această Constitutie". în doctrina constitutională americană se subliniază, fără echivoc, că fondatorii Constitutiei erau mai îngrijorati de un Congres, având o putere nelimitată, decât de amenintarea unui presedinte sau a unei instante tiranice.

Această teamă a fost întrucâtva diminuată de cele 10 amendamente aduse Constitutiei în 1791, cunoscute sub denumirea de „Declaratiile de drepturi". Aceste amendamente s-au adăugat prevederilor cuprinse în Art. I Parag. 9 si stabilesc împreună domeniile în care Congresul nu are dreptul să intervină. Este specific pragmatismului politic american că limitarea puterilor Congresului a fost făcută prin intermediul drepturilor si libertătilor cetătenesti. In felul acesta, orice pretentie ulterioară si încercare de a învesti Congresul cu prerogative ce l-ar propulsa în fruntea ierarhiei constitutionale, s-ar opune drepturilor cetătenesti si ar fi respinsă.

În prezent, Camera Reprezentantilor este formată din 435 de membri (deputati), dar, evident, numărul fotoliilor parlamentare nu este fix, ci corespunde mărimii populatiei din fiecare stat. Din 10 în 10 ani se stabileste un nou raport între efectivul populatiei si numărul reprezentantilor în functie de cresterea demografică si de migratia populatiei de la un stat la altul. Membrii Camerei Reprezentantilor sunt alesi prin vot universal, egal, secret si direct, potrivit legilor electorale ale fiecărui stat.

Ca mod de scrutin, s-a optat pentru sistemul majoritar, uninominal si cu un singur tur de scrutin. Aceasta înseamnă că, pentru fiecare mandat, partidele depun într-o circumscriptie electorală o singură candidatură, fiind ales candidatul care va întruni majoritatea voturilor exprimate într-o singură operatiune de votare.

Durata mandatului este de 2 ani. Această scurtă durată are atât avantaje, cât si dezavantaje. Dintre avantaje, mentionăm efortul reprezentantilor de a imprima mandatului lor vigoare si eficientă, preocuparea acestora pentru a rezolva cât mai repede si cât mai bine problemele ivite pe durata mandatului, în felul acesta, reprezentantul demonstrează electoratului că este eficient si îi va solicita reînvestirea cu un nou mandat.

Dezavantajele mandatului scurt apar cu mai multă claritate prin raportarea acestuia la mandatul de 6 ani al senatorilor. Reprezentantii nu se pot ocupa de probleme de perspectivă care i-ar propulsa în atentia opiniei publice pentru o perioadă mai îndelungată, nu se pot implica în solutionarea unor probleme mai delicate pentru Natiune care ar necesita un timp mai lung de documentare si studiu, sunt mai vulnerabili decât senatorii în ceea ce priveste săvârsirea unei greseli politice deoarece vina lor nu este uitată până la noile alegeri, s.a.

Senatul este compus dintr-o sută de senatori - reprezentanţi ai statelor. Fiecare stat - cu excepţia statului Nebraska - este reprezentat prin 2 senatori. Alegerea senatorilor se face prin acelasi mod de scrutin folosit pentru desemnarea membrilor Camerei Reprezentanţilor. Mandatul lor este de 6 ani. O treime din numărul senatorilor este reînnoită din 2 în 2 ani, evitându-se ca mandatul celor doi senatori ce reprezintă un anumit stat să se sfârsească la aceeasi dată. In cazul în care unul dintre senatori decedează sau demisionează, Guvernatorul reprezentat organizează alegeri speciale dacă nu este autorizat de Congresul local să numească un succesor până la viitoarele alegeri.

Candidaţii trebuie:

1. să aibă vârsta de 30 ani;

2. să fie cetăţeni americani de 9 ani;

3. să locuiască în statul pentru care si-a depus candidatura.

Iniţial, senatorii erau desemnaţi prin vot indirect. Prin Amendamentul 17, adoptat în anul 1913, s-a introdus votul direct.

Între cele două Camere ale Congresului nu există o ierarhie valorică, ambele având, în general, acelasi statut constituţional faţă de celelalte două puteri. Cu alte cuvinte, Senatul si Camera Reprezentanţilor au puteri constituţionale egale. Cu toate acestea, Constituţia stabileste unele diferenţe de competenţă între cele două corpuri legislative; în materie de taxe si impozite, Camera Reprezentanţilor deţine o prioritate faţă de Senat (Art. 1 Parag. 7 din Constituţie). Dacă avem în vedere că impozitele reprezintă sursa veniturilor bugetare, ne dăm seama că această cameră deţine puteri si responsabilităţi sporite faţă de cele ale Senatului.

 

La rândul său, Senatului îi revin prerogative constituţionale exclusive în domeniul relaţiilor internaţionale (Presedintele încheie tratate internaţionale „prin si cu avizul si acordul Senatului"). De asemenea, Senatul aprobă numirile în posturi diplomatice si consulare, precum si cele ale judecătorilor Curţii Supreme. Cele două camere au fiecare, un rol bine definit si complementar în procedura de impeachment.In ceea ce priveste procesul legislativ, cele două camere cooperează ca parteneri egali.

 

Fiecare dintre cele două camere legislative si-a stabilit o organizare internă, precum si reguli de procedură. Potrivit tradiţiei, Camera Reprezentanţilor îsi adoptă regulile de procedură la începutul fiecărui Congres. Senatul care prin modul lui de constituire este un organism legislativ, practic permanent, îsi modifică regulile de procedură („standing rules") la intervale de timp neperiodice.

 

Camera Reprezentanţilor este condusă de un presedinte - Speaker ofthe House - ales de întreaga cameră. Prin prerogativele ce i se conferă, el este liderul majorităţii parlamentare. În aceeasi cameră este desemnat si un lider al minorităţii parlamentare. În ceea ce priveste liderul Senatului, acesta este vice-presedintele Statelor Unite ale Americii (Art. 1 Parag. 3 din Constituţie). Puterile vicepresedintelui sunt însă limitate. De fapt, ca lider al Senatului, el nici nu prezidează sedinţele acestuia. în locul său, sedinţele sunt conduse de „Senate president pro tempore".

 

Activitatea de bază a celor două camere se desfăsoară în comitete si subcomitete - organisme de lucru având un rol deosebit de important, îndeosebi în procesul legislativ. Cele două Camere se reunesc într-o sesiune comună după alegerile prezidenţiale pentru a număra voturile exprimate. De asemenea, cele două Camere se reunesc pentru primirea Mesajului anual al Presedintelui SUA.

 

Normele de procedură parlamentară, cuprinse în cele două Regulamente de funcţionare ale fiecărei camere, sunt deosebite unele de altele, poate si ca rezultat al duratei diferite a celor două tipuri de mandate. Potrivit amendamentului X, secţiunea a 2-a, Congresul trebuie să se reunească în sesiunea parlamentară cel puţin o dată pe an. De regulă, sesiunea începe pe 3 ianuarie în fiecare an.