Politeía Doctrinară

Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social şi politico-economic care se bazează, printre altele, pe liberalismul clasic şi pe teoria neoclasică şi care urmăreşte minimizarea influenţelor statului asupra evenimentelor economice. Spre deosebire de laisse-faire-ul liberalismului clasic se consideră necesară intervenţia regulatorie a statului pentru garantarea pieţelor funcţionale.

Ideea de a reformula ideile liberalismului s-a pus în practică în diferite şcoli din Germania şi Austria: pe de o parte în Ordoliberalismul şcolii freiburgheze (economia de piaţă socială); pe de altă parte în şcoala austriacă care este apreciată ca şi clasic-liberală; şi nu în ultimul rând în monetarismul şcolii din Chicago.

Neoliberalism economic -  Termenul neoliberalism a fost iniţial o descriere proprie, însă în prezent este folosit aproape exclusiv ca sinonim restrâns pentru termenul capitalism. Cei care sunt pentru această definire a termenului, vorbesc de regulă despre o politică economică liberală orientată înspre stabilitate monetară sau înspre un stat suplu, şi sunt, în general, împotriva statului social sau al statului prosper. Protopărinţii ideilor neoliberale pot fi consideraţi Friedrich Hayek şi Ludwig von Misses, însă neoliberalismul ca şcoală nu există. Se poate mai degrabă vorbi de o reţea diversificată, instituţionalizată, în care există păreri diferite, diferenţiate, şi care se şi contrazic. Rezultatul unui aşa-zis proces orientat înspre piaţă este neprevăzut şi deschis, Karl Popper vorbeşte aici (după părerea criticilor, eufemistic) despre o societate deschisă. Hayek a dezvoltat până la moartea sa neoliberalismul ca teorie dinamică a instituţiilor sociale.

Concepte -  Termenul neoliberalism a fost caracterizat de catre economiştii Friedrich Hayek, Wilhelm Röpke, Walter Euken şi alţii la o conferinţă din Paris, în anul 1938, pe tema dezvoltării unui concept pentru o politică economică pe termen lung, care a fost înteleasă ca o cale de mijloc între capitalismul pur şi socialism. Conform acestui concept, intervenţiile statului în economie sunt doar atunci justificate şi necesare când, de exemplu, distorsiunile pieţei sunt împiedicate prin monopoluri şi carteluri.

Ordoliberalismul -  Prin ordoliberalism este exprimată varianta germană a neoliberalismului. Ca motiv pentru necesitatea unei reglementări cadru, ordoliberalismul consideră tendinţa pieţelor nereglementate de a elimina mecanismul propriu de concurenţă. Ofertanţii se unesc, formează cartele şi se înţeleg asupra preţurilor, aspiră la formarea de monopoluri şi astfel pot să dicteze pe piaţă (stapânirea pieţei). Concurenţa destructivă poate câştiga predominanţă faţă de concurenţa performantă. Problema pe care statul trebuie să o rezolve ar fi, drept urmare, să dezvolte un cadru legal care să constea factic din legi privind cartelul şi concurenţa, transparenţa pieţei, să sprijine accesul liber la piaţă şi să se îngrijească de stabilitatea nivelului preţului. Ideea socială şi principiul performanţei, acceptarea ordinelor şi descentralizarea trebuie să se reconcilieze unele cu celelalte. Scopul cel mai important al ordoliberalismului este o de-monopolizare. Funcţionarea deficitară a pieţei este posibilă, în gândirea ordoliberală, acolo unde s-a neglijat fondarea la timp a „Ordo“-ului potrivit - de exemplu în cazul lipsei unei determinări a compensaţiei pentru consumarea bunurilor comune, cum ar fi mediul sau în cazul măsurilor insuficiente împotriva formării cartelului.

Monetarismul -  În afara spaţiului german, varianta ordoliberală a neoliberalismului nu a fost niciodată foarte cunoscută, deoarece termenul neoliberalism a fost înţeles în strânsă legătură cu monetarismul şcolii din Chicago, cu reprezentantul foarte cunoscut al acesteia, Milton Friedman. Monetarismul porneşte în mod fundamental de la stabilitatea sectorului privat. O justificare pentru încrederea în piaţa şi în economia privată, o gasim la Karl Brunner în The Moetarist Revolution, 1973: Sectorul privat refractează deviaţiile şi le reformează într-o mişcare stabilizatoare [...] instabilitatile principale şi nesiguranţele proceselor economice îşi au originea în comportamentul sectorului de stat. Nesigurantele includ, in mod special, programele de taxe si impozite si programele de cheltuieli, cum ar fi măsurile luate de instanţele de intervenţie. Instabilitatea este atribuită, mai presus de toate, politicii monetare, politicii creditelor si politicii fiscale. Şi în cazul apariţiei monopolurilor, monetarismul, spre deosebire de ordoliberalism se bazează pe piaţa liberă şi consideră că pe termen lung mecanismele auto-regulatorii ale pieţei pot conduce la un echilibru al pieţei.

Deosebiri faţă de Libertarianism - Câteodată, liberalismul este considerat egal, în mod eronat, cu libertarianismul. În acest caz este vorba despre un concept necunoscut în Germania, concept care absolutizează dreptul la proprietate şi respinge complet taxele şi politica socială şi prin aceasta stă în opoziţie faţă de neoliberalism. Scopul neoliberalismului este de a asigura funcţionarea ordinii specifice economiei de piaţă, de a înfăţişa eficient economia. Un stat prosper nu poate fi finanţat, pe termen lung, după părerea multor liberali, deloc, greu sau doar la un nivel scăzut.

 

În România neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe Ştefan Zeletin, Vintilă Brătianu şi pe Mihail Manoilescu. Principiile de bază ale acestui curent erau: dezvoltarea industriei, proces de care depindeau modernizarea sociatăţii şi consolidarea independenţei naţionale; susţinerea intereselor burgheziei naţionale; libertatea pătrunderii capitalului străin prin promovarea politicii prin noi înşine; şi un regim parlamentar bazat pe votul universal.