Politeía Doctrinară

John Maynard Keynes, Primul Baron Keynes de Tilton (1883 - 1946) a fost economist britanic cunoscut în mod special pentru pledoaria sa în favoarea politicilor guvernamentale intervenționiste, prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale și monetare în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor economice, crizelor economice și boom-urilor economice. Este considerat de mulți economiști unul dintre principalii fondatori ai macroeconomiei teoretice moderne.

Keynes a beneficiat de o educație la institute de elită cum ar fi Eton unde a studiat matematica, clasicii și istoria și la King's College din Cambridge unde a studiat matematica, însă fiind interesat de politică a studiat domeniul economiei, avându-i ca profesori pe Arthur Cecil Pigou și pe Alfred Marshall.

Keynes a acceptat un post de lector in economie, la Cambridge, post fondat personal de Alfred Marshall, poziție din care a început să își formeze o reputație proprie. Curand a fost desemnat pentru un post la "Royal Commission on Indian Currency and Finance" unde și-a arătat considerabilul său talent în aplicarea teoriei economice problemelor practice. Experiența sa a fost cerută în timpul Primului Război Mondial. El era un consilier al cancelarului Ministerului de Finanțe. Printre responsabilitățiile sale erau desemnarea tipurilor de credite existente între Marea Britanie si aliații săi continetali.

Keynes a fost conducător de discuții la reforma sistemului monetar mondial în Bretton Woods (1944), nu a putut însă să se opună poziției americanului Harry Dexter White. Printre altele – în memoria lui Silvio Gesells – el a adus în discuție o monedă de circulație internațională pe nume Bancor.

În mod special, numele său este asociat de cele mai multe ori cu teoria sa economică, respectiv cu recomandarea sa vehementă ca statul să se implice în evenimentele economice, asemeni teoriei lui Bobzien. Conform lui Keynes, statul trebuie să întrebuințeze măsuri politico-fiscale și monetare, pentru a slăbi efectele provocate de recesiuni si boom-uri. În timpuri grele economia trebuie sprijinită printr-o politică fiscală expansivă, pentru ca șomajul sa fie redus. În timpuri de prosperitate trebuie reduse deficitele acumulate, prin economisiri crescute (surplus saving). Fluctuațiile economiei ar putea fi astfel ameliorate.

Ideile sale au pus fundamentul keynesianismului de astăzi și au fost dezvoltate în decursul timpului de economiști ai școlii keynesiene, deși în prezent, pentru explicarea efectelor pe termen lung, ele sunt judecate cu scepticism de aderentii neo-liberalismului.

De fapt, mesajul sau a fost că ideile microeconomice pot fi complet false în context macroeconomic. Din punct de vedere al conținutului, Keynes are o încredere specială în puterea de conducere a conjuncturii interne.

Din punct de vedere academic, keynesianismul este o compoziție formată din neoclasic și înțelegere keynesiană. Pentru el economia de piață este tinuta in frâu doar prin politica economică statală. Keynes a diagnosticat incompetența fundamentală a economiei de piață de a garanta societatii o dezvoltare stabilă.

Deoarece Keynes recomanda intervenționismul, în 1930 a simpatizat cu fascismul italian, afirmând că intervenționismul statului fascist, asemănat unui paznic de noapte, ar oferi cele mai bune condiții pentru implementarea ideilor sale.  În teoria sa despre multiplicator a luat ideile fiziocrației lui François Quesnay.

Keynesianismul reprezintă un curent în gândirea economică, apărut în secolul XX, introdus de economistul britanic John Maynard Keynes. Keynes a pledat pentru o politică activă în favoarea sectorului public în economie, realizat nu numai prin acțiuni de tip monetarist ale băncilor naționale, dar și printr-o politică fiscală energică -- ambele măsuri fiind menite să reprezinte o contrapondere la ceea ce el considera ineficiența relativă a sistemului economic privat, și a ciclurilor economice generate de acesta.

Keynesianismul a fost inițiat în lucrarea Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor (The General Theory of Employment, Interest and Money, 1936).

“Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobânzii si a banilor” a socat atât lumea academica, cât si cercurile politice. Cu totii stiau ca politicile economice recomandate de economistii neoclasici nu mai erau functionale, dar de-abia acum întelegeau ca devenisera inaplicabile, dat fiind noul context economic si politic. Cartea taia toate nodurile Gordiene ale dezbaterilor pe tema determinarii productiei globale si, în consecinta, a folosirii mâinii de lucru, considerând ca factorul determinant poate fi cererea agregata.

Printre conceptele neconventionale promovate de Keynes se numara: imposibilitatea echilibrului dintre oferta si cererea de bunuri si servicii, conducândîn cele din urma la disfunctiuni precum somajul; ineficienta mecanismelor concurentiale ale pietei libere de a asigura si mentine echilibrul economic; posibilitatea de a utiliza politicile fiscale si monetare pentru a elimina recesiunile si a controla boom-ul economic.

Cartea a declansat dezbateriînca de la publicare, iar acestea nu au luat sfârsit niciîn prezent. Fiecare recesiune sau criza economica a fostînsotita de reevaluarea teoriilor lui Keynes.

Keynes considera ca economia este o ramura a logicii, nu o stiinta naturala. Economia era vazuta de Keynes ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiintele naturii, materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta morala, pentru ca foloseste preponderent introspectia si judecati de valoare.

Pentru ca un model  sa nu-si piarda generalitatea si valoarea ca mod de gandire, trebuie sa nu contina valori reale pentru functiile sale variabile, deoarece devine inutilizabil. Keynes observa ca in chimie, fizica si alte stiinte ale naturii, menirea experimentului este de a furniza tocmai acele valori reale ale diferitelor cantitati si factori care apar intr-o ecuatie sau formula; dupa aflarea acestora, ele raman definitive. In economie, a introduce cifre intr-un model duce la anularea valorii sale, pentru ca cifrele nu se vor mai potrivi la o alta incercare. Cocluzia sa este ca a transforma un model intr-o formula cantitativa inseamna a-i distruge utilitatea ca instrument de gandire

Indiferent de dezvoltarile ulterioare, Keynes si cartea sa înca reprezinta punctul de cotitura catre nouaîntelegere a stiintei economiei. Nici o generatie de economisti nu poate porniîn cariera fara a aprofunda teoria keynesiana.

Keynesianismul a constituit baza teoretică a lucrărilor publice inițiate în anii '30 de guvernele american și german ca soluție împotriva crizei economice. Și-a câștigat mulți adepți pe plan mondial după cel de-al doilea război mondial, dar a pierdut teren ca urmare a stagflației din anii '70. Keynesianismul a reinviat cu ocazia noii crize economice care a inceput sa ne bantuie din 2008. Prim-ministrul britanic Gordon Brown l-a invocat în sprijinul unei mai energice politici de intervenție a statului in Regatul Unit. Elemente clare ale acestei teori pot fi obsevate si in politicile americane ale administratiei Obama.

Personal sunt de acord cu un singur lucru din cele spuse de John Maynard Keynes “Pe termen foarte lung suntem toți morți” !

 Bibliografie si citate:

Keynes, John Maynard. „Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor”, Editura Publica, București, 2009, traducere de Corina Mădălina Haită.
Spiegel, Henry William,  The Growth of Economic Thought. Durham, Angleterre: Duke University Press, 1991.
Fletcher, Gordon,   The Keynesian Revolution and Its Critics: Issues of Theory and Policy for the Monetary Production Economy. Palgrave MacMillan, 1989.
Wiki under GNU.